Mediu
Se zicea cândva că e un timp potrivit pentru oricine,doar trebuie răbdare. Dar cine a calculat asta? Dacă eu în sine nu mai am timp să las în urmă? Și azi încă e un timp pentru mine.restul nu mai contează? Poate doar cei care încă îmi mai simt lipsa... încă mă sună, și cei cărora le mai păsa dacă astăzi adorm... și mâine mai respir încă o cantitate remarcabil de mică de oxigen în comparație cu dioxidul ce-l inhalez cu succes. Dar e o lume prea plină cu niște "ei" fără folos... iar cei care au făcut ceva ce schimba multe ... .azi nu mai sunt... Unul din țelurile mele e sa ajung la tine divinitate... să te-ntreb cu ce drept îmi calculezi secundele de teamă... .fericire sau agonie... Să aflu sistemul algoritmic al creării unui om simplu... Să învăț când trebuie creat un rege... și cât de supărat trebuie să fi încât să creezi un vagabond... Indiferent de alegerea făcută... azi un om inteligent a murit... din același oraș în care stau acum... extrem de cunoscut printre cei de aici... și oare câți oameni la fel de buni s-au dus... doar azi? Să nu luăm în calcul nici măcar săptămâni... ar fi prea multe întrebări fără răspuns... pentru că Tu nu răspunzi niciodată. Și mulți s-au dus... fără să arate ce știau să facă... . Pentru ce? ... Îți creezi acolo undeva un complot divinitate? Ne-am obișnuit cu asemănări dintre Tine și NASA... . Vă țineți oamenii buni îngrădiți, fără scăpare... întrun loc strâmt... oferindu-le paradisul... însă fără să ascultați vreun răspund din partea lor... oare nu cumva ar prefera să fie cerșetori în libertate decât prinți în regate închise? ... Și-ar fi bine să nu uiți că cineva trebuia să aleagă și dacă Tu exiști,dacă Tu iei decizii... Ar trebui doar să înțelegi ce înseamnă durerea și pierderea unui om care înseamnă totul pentru tine... dar nu ști asta! Și știi de ce? Niciodată nu ai vrut să vezi ce înseamnă să iubești intens un cerc strâns unit... ai preferat să spui că iubești egal o-ntreagă mare comunitate... Și deși se zice că ești atotștiutor! Nu știi cum e să trăiești doar printre unii pentru că ești ocupat cu toți... Însă doar pentru câteva secunde... stai doar cu câțiva... pe rând... căci timp ai pe nesfârșite. Iubește-i cu toată puterea ta și fi pregătit în orice moment să le cedezi locul în cazul în care rămâne doar o cale de a deschide și mâine ochii... închide ochii și înțelege o clipă și lasă-mă să te acuz că mă urăști în durerea din ziua când ți i-am luat de lângă tine fără rost... și simte golul sfâșietor... căci el s-a dus... însă tu rămâi să duci totul mai departe. Fără un sprijin și totul ... doar pentru egoismul meu...
013117
0
Niciodata nu ai vrut sa vezi ce inseamna sa iubesti intens un cerc strans unit…ai preferat sa spui ca iubesti egal o-ntreaga mare comunitate… Si desi se zice ca esti atotstiutor… nu stii cum e sa traiesti doar printre unii…pentru ca esti ocupat cu toti…
mi-am amintit de vremuri în care credeam că am să fiu fericit dacă pășeșc întrun cerc iubitor. unde sunt doar cei dragi. am crezut că durerea celorlalți nu mă va găsi; că nu va pătrunde în cerc.
cum-necum, dragostea transformă indiferența întro povară de nesuportat. inelele mici sunt cuprinse de cele mari. acolo, nu mai are importanță timpul pierdut al unui om, ci, ce pot face mai mulți oameni pentru timpul rezervat altor vieți.
mi-am conștientizat inadaptarea și dezechilibrul. îmi părea că anii mei și-au pierdut, pe undeva, instinctul posesiv. instinct ce ar mai putea fi regăsit. și atunci, purtarea, nu va însemna indiferență, ci un compromis temporar: speranța că n-am să mai simt vinovăția neputinței. că am să pot să spun întro poză cu lumea, cu bucuria și suferința ei. că aceasta e soarta oamenilor și, poate, o voință divină.
#
prima iubită(*) îmi reproșa că mă gândesc prea puțin la ea. nu știam să-i arăt cât de mult îmi păsa, mi-era mai ușor să răsfrâng dragoste asupra altor persoane, vis-a-vis de care mă simțeam liber și frumos.
ea era secretoasă, incisivă și posesivă. aspecte ce m-au atras de la început, deși nu conștientizasem. clar, nu era deloc modelul imaginat, menit să mă farmece.
trecuseră doar două luni de când aveam internet. am \"întâlnit-o\" prin intermediul programelor ce ne-au împins spre același joc. ne-am împrietenit repede, am început să petrecem timpul, entuziasmați, în ferestre private. ne minunau conexiunile dintre noi. și certurile aveau substratul îmbibat cu iubire. reproșurile - din te miri ce - nu ne-au ocolit; iar caracteristicile ce mă atraseseră inițial, au început să-mi pară urâcioase. era geloasă și-mi transmitea sentimetul. l-am asimilat. bănuiam, însă, că gelozia se datora faptului că nu ne întâlnisem (în realitate); și că, după aceea, viața are să fie ca zborul unei păsări ce nu cunoaște oboseala, dar care, totuși, se va opri, din când în când, să admire natura de-aproape.
așa au trecut opt luni. întro seară, în ajunul Crăciunului, m-a telefonat pentru-ntâia oară - eu nu-i știam numărul -, plângea, iar vocea ei venea, parcă, din poveștile cu zâne, când broasca lua chipul prințului. de bucurie, plângeam și eu, de fericire. acoperindu-și suspinul, mi-a spus . percepusem gravitatea din cuvinte, dar eram fericit și nerăbdător să aflu taina. a reluat pe un ton ce-și exprima culpa .
atunci a încolțit primul străin în mine...dragostea l-a strivit și am continuat să iubesc femeia. mă amăgeam, lucrurile nu mai erau la fel. după două luni de la întâmplare - timp în care am păstrat legătura -, o întâlneam. era foarte frumoasă. am vrut s-o îmbrățisez, ea s-a retras evitându-mă. visasem de atâtea ori la momentul acela, însă nimic nu s-a materializat. deși, eram agitat, încercam să par calm. pe ea o vedeam rece, distantă. am mers la un bar, am baut o cafea și am discutat formal. plănuiam să întâlnim o parte din prietenii care-și petreceau timpul în același mediu cu noi.
cumva, stările reprimate ne-au afectat definitiv. au urmat și certuri mai aprige. și, totuși, ne-am mai întâlnit, fără înflăcărare, întrun cerc de prieteni.
apoi, ne-am plicsit de joc, s-a pierdut legătura dintre noi. după un an, am aflat că a divorțat și că are un amant.
#
uneori mi-ar place să fiu doar un actor grăbit.
#
dar, cine își poate opri iluziile?.. sunt atât de frumoase.. - eu n-am reușit. aș vrea să prind ziua în care raportul dintre suferință și fericire se schimbă în favoarea celei din urmă.
încrederea se recuperează cel mai greu.
cu prietenie,
cristian
ps - scuze că am lungit comentariul