Poezie
Cabina de probă
2 min lectură·
Mediu
Și într-o zi sau noapte,
Nu-mi mai aduc aminte,
Am intrat în cabina de probă.
Și aici nu mă refer la garderobă;
Nu mă refer la fapte sau încălțăminte,
Ci doar la viața mea, în fapt.
Iar hainele pe care nu le-am vrut
Au tăbărât pe mine,
Și se tot schimbă între ele la fiecare aprindere de bec.
Totuși nu am parte de cele pe care aș dori să le încerc,
Și rău mă simt în haina care nu-mi convine!
De n-aș fi laș, pe toate le-aș fi rupt.
Oare, te-ai gândit vreodată, că intrând într-o cabină,
Nu tu probezi o haină,
Ci ea e cea care te incearcă,
Și de-i convine te îmbracă?
De n-ai gândit măcar o dată-n taină,
Fii fericit, căci viața ți-e senină!
Și oare nu sunt o textilă,
Ce șade prafuită-ntr-un dulap,
Și așteaptă să se întâmple ceva?
Când se aprinde becul, să vină cineva,
Să-ntindă o mână să o ia din raft,
Și să o-mbrace chiar și-n silă?
Am să-mi închei filosofia idioată,
Căci voi vedea ce o fi
Atunci când va să fie.
De ai citi aceste rânduri, nebunie
Ai spune că îmi este gândul zi de zi...
Dar am sa-nchei, căci becul a ajuns o biată pată.
001964
0