Jianu Liviu-Florian

Epistola 241

Catre Eusebie, episcop de Samosata

Scrisa in anul 376

Nu scriu Cuviosiei Tale ca sa te plictisesc si nici pentru ca as vrea sa-ti maid au si eu de lucru cu scrisorile mele, ci ca sa-mi usurez eu insumi sufletul, caci odata ce ti-ai mai varsat aleanul te simti parca mai mangaiat sufleteste. De aceea vreau totodata sa indemn si cugetul Tau marinimos sa se roage cat mai intens pentru binele Bisericilor. Caci Moise petrecea mereu in rugaciuni pentru poporul sau, iar cand a pornit lupta impotriva lui Amalic nu si-a lasat mainile in jos de dimineata pana seara, ci a ramas asa pana la sfarsitul bataliei.

Sfantul Vasile cel Mare

Epistola 33



Mustrare catre tineri



Inainte de episcopat



Ca unul care duci viata singuratica si ca om credincios si iubitor de evlavie, deprinde-te odata si baga-ti in urechi randuielile evanghelice, strunirea deplina a trupului, smerenia cugetului, curatia gandirii, stingerea maniei! Oricat vei fi coplesit de treburi, fa-ti si mai multa vreme pentru Domnul: chiar daca te-a jefuit cineva, nu-l purta prin judecati; de te uraste cineva, tu raspunde-I prin iubire; chiar daca esti prigonit, rabda; de esti defaimat, roaga-te; fii mort pacatului, rastigneste-te impreuna cu Hristos; arunca-ti toata povara grijilor pe spatele Mantuitorului, pentru ca sa te afli sit u printre miile de ingeri, adunarile celor intai nascuti, tronurile apostolilor, scaunele de cinste ale proorocilor, toiegele patriarhilor, cununile mucenicilor, laudele dreptilor. Sa doresti si tu sa te numeri impreuna cu cei drepti, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Lui fie marirea in vecii vecilor. Amin.



Sfantul Vasile cel Mare

Epistola 33



Mustrare catre tineri



Inainte de episcopat



Ca unul care duci viata singuratica si ca om credincios si iubitor de evlavie, deprinde-te odata si baga-ti in urechi randuielile evanghelice, strunirea deplina a trupului, smerenia cugetului, curatia gandirii, stingerea maniei! Oricat vei fi coplesit de treburi, fa-ti si mai multa vreme pentru Domnul: chiar daca te-a jefuit cineva, nu-l purta prin judecati; de te uraste cineva, tu raspunde-I prin iubire; chiar daca esti prigonit, rabda; de esti defaimat, roaga-te; fii mort pacatului, rastigneste-te impreuna cu Hristos; arunca-ti toata povara grijilor pe spatele Mantuitorului, pentru ca sa te afli sit u printre miile de ingeri, adunarile celor intai nascuti, tronurile apostolilor, scaunele de cinste ale proorocilor, toiegele patriarhilor, cununile mucenicilor, laudele dreptilor. Sa doresti si tu sa te numeri impreuna cu cei drepti, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Lui fie marirea in vecii vecilor. Amin.



Sfantul Vasile cel Mare

Intre curca si gaina
Nu e mare diferenta,
Ca sunt toate din faina,
Si faina-i... o absenta!

... fara legatura cu poezia...

Epistola 74

Catre Martinian

Scrisa in anul 371

Cit as da sa ne putem intalni candva si sa fim impreuna catva timp, sa ma desfatez de toate calitatile de care dai dovada! Daca e un mare semn de cultura pentru cineva, sa fi vazut multe orase sis a fi cunoscut modul de cugetare al multor oameni, cred ca acela ar fi si mai repede rasplatit de o astfel de placere daca ar ajunge sa poata sta de vorba cu un om ca tine. Caci ce lucru ar fi mai mare: sa vezi pe rand unul dupa altul, multi oameni, ori sa vezi numai pe unul, dar care a adunat in el experienta lumii intregi? Mai mult, as putea spune chiar ca din cunoasterea binelui si din descoperirea pe scurt si fara de rautate a virtutii obtinem mai repede marturii de superioritate, fie ca e vorba de o fapta buna, de un cuvant demn de tinut minte, sau de randuieli politice concepute de oameni mai dotati decat altii. Or, toate acestea se afla intr-un depozit in comoara sufletului Tau. Asa incit as dori sa te ascult nu numai un singur an, ca Alcinoas pe Ulise, ci o viata intreaga, chiar daca ea nu mi-e prea fericita.
Dar, in definitive, de ce scriu acum, cand trebuia sa ma aflu langa Tine? Pentru ca Patria mea intristata ma constringe sa merg dupa ea. Caci nu crede, Prea Bunule, ca nu stii cat a avut ea de suferit : ca pe un nou Penteu al Tebei (1) menadele furioase sau demonii insisi au sfisiat—o in bucati. O dezbina si o ciopartesc ca niste doctori slabi, care imbolnavesc si mai rau bolnavul prin ignoranta lor. Iar pentru ca sufera de pe urma acestor dezbinari, Patria trebuie tratata ca un bolnav. Concetatenii ma tot preseaza, prin scrisori, sa ma intorc repede, nu ca si cum ar crede ca in felul acesta le-as usura singuratatea, ci ca sa nu fiu acuzat de dezertare de la datorie. Caci stii ca cei aflati in suferinta usor inclina spre speranta, dar sint si usurei la defaimare, osindind ceea ce nu li s-a putut implini.
II
De fapt rocmai pentru acest motiv as vrea sa Te intilnesc si sa-mi spun parerea, mai bine-zis, sa Te rog sa gasesti vreo solutie indrazneata si vrednica de inteligenta Ta, san u ramai nepasator fata de patria noastra atat de ingenuncheata azi, ci sa Te arati la Curte sis a le spui deschis sa nu creada ca au doua provincii in loc de una. Intr-adevar ei n-au adaugat dintr-o alta tara teritoriu ca sa faca o noua provincie, ci au facut-o ca omul care are un cal sau un bou, caci acum nu numai ca n-are doi, ci a nimicit si singura vietate pe care o avea. Spune, dar, dregatorilor celor mari, sa nu “inmulteasca” si imperiul in felul acesta, pentru ca puterea nu consta in numar, ci in fapte. Caci credem ca unii fac acest lucru poate din necunoasterea adevarului, altii pentru a nu cadea asupra-le cu vorbe grele, iar altii, pentru ca nu le pasa; cu un cuvint toti privesc fara atentie la ceea ce se intampla. Daca ai putea intra la imparat ar fi cel mai bine si indicat. Daca insa acest lucru ti-ar fi peste mana, fie ca n-ar fi potrivit momentul sau ar fi la mijloc varsta, care, cum zici Tu, adesea insoteste lenevia, atunci sa nu-ti fie greu macar sa scrii.
Iar daca Te vei hotari sa fii patriei in ajutor, in scris, atunci sa fii atent mai intai sa nu lasi la o parte nimic din ceea ce-ti sta in putere, iar prin aceea ca ti-e mila de Patrie vei aduce mare mangaiere si celor apasati. O, daca ai putea sa fii de fata ca sa poti vedea cu ochii proprii situatia tragica a patriei! Atunci te-ar impresiona macar aparenta clara si ai scoate si tu vreo vorba, care s-ar potrivi atat cu nobletea Ta, cit si cu daramarea orasului. Nu dezminti increderea ce mi-am pus-o in interventie! De ce n-avem un Simonide sau pe un alt poet, care sa se priceapa sa planga dezolarea in toata gravitatea ei? Ce zic de Simonide? De Eshile trebuia sa vorbesc sau de altul, care sa reuseasca sa descrie cu tarie sis a deplanga toata nenorocirea noastra.
III
Caci acele intruniri, cuvantari si discutii ale oamenilor celebri din agoraua noastra, si tot ceea ce a facut alta data vestit orasul nostrum, ne-au parasit. De acum tot mai rar se vor putea vedea plimbandu-se prin oras vreun om cult sau mare orator, asa cum era cazul altadata la Atena, unde nu apareau cetateni certati cu omenia sau cu mainile necurate. In locul lor a intrat ignoranta ca la sciti sau la masageti. Nu se mai aude azi decat un singur strigat, acela al agentilor de dari, precum si al celor biciuiti de ei. Porticele halelor redau acum si de-o parte si de alta ecoul lor lugubru, oftand parca de tristetea vremurilor de azi.
Gimnaziile inchise si noptile neiluminate nun e ingaduie san e mai gandim la altceva decat la frica de viata. Caci nu-I mic pericolul ca indata dupa retragerea de pe strazi a dregatorilor, totul sa se prabuseasca, parca ar fi un cutremur general. Ce cuvantare ar fi in stare sa descrie aceasta nenorocire? Unii au pornit-o la fuga, o parte din consilieri ( si nu cei mai slabi ) au preferat exilul pe viata decat sa mearga la Podanda. Cand vorbesc de Podanda ma gandesc la o localitate pe care lacedemonienii o numesc Keades (2) , sau la o prapastie a naturii, cum poate ai mai vazut undeva in lume, o localitate de iad caronian, iscodita vrand-nevrand pentru a designa aceste paragini, care exala un aer nesanatos. Gandeste-te oricum la ceva asemanator pentru Polanda. O treime din slujbasi fug acum cu femeile si copiii. O a doua treime sunt dusi spre Polanda ca niste arestati, pe cand cei mai multi dintre ei, fosti fruntasi ai orasului, ofera prietenilor lor o priveliste de plans, implinind dorinta dusmanilor, ca si cum ar fi dat peste noi un blestem greu. Desigur, cea de a treia a ramas pe loc, dar nenorocitii acestia incapabili de a suporta plecarea colegilor lor si convinsi in acelasi timp ca sint prea slabi pentru a putea face fata necesitatilor, au ajuns pana la a refuza chiar sa mai traiasca.
Aceasta situatie Te rog sa o faci cunoscuta tuturora prin grai viu si cu legitima franchete pe care ti-o imbie viata. Avertizeaza-I ca daca lucrurile nu se vor schimba, nu vor mai avea pe nimeni cui sa le dovedeasca umanitatea. Vei fi astfel util binelui comun sau vei face macar ca Solon care, neputand apara libertatea concetatenilor, pentru ca cetatuia era ocupata, a luat armura si s-a asezat in fata portii ca sa arate prin atitudinea lui ca nu aproba ceea ce s-a intamplat.
Totusi e ceva ce stim sigur (chiar daca aceasta nu-I si parerea Ta) ca pentru binevointa si cumintenia Ta vei primi cele mai mari laude cand se va vedea ca lucrurile s-au petrecut asa cum le-ai prezis.”
Sfantul Vasile cel Mare

(1) Penteu – rege al Tebei dat de Dionisos pe mana menadelor sau a bacantelor furioase care l-au sfasiat de viu.
(2) Keades – temnita sau prapastia subterana unde erau aruncati criminalii ( Plutarh, Vietile paralele, Agesilau, trad. N. Barbu, Bucuresti, 1969, vol IV, pag. 200 )

Darului dv., atat de gustat, ii raspund si eu cu un dar, unul dintre putinele pe care le am la indemana.

Epistola 75

Catre Aburgios

Scrisa in anul 371

Oricat de multe ar fi calitatile, care inalta caracterul Tau peste al altora, nici una dintre ele nu-I atat de deosebita ca iubirea pe care o ai fata de Patrie sau de locul unde te-ai nascut. Sa stii ca prin ea iti platesti datoria fata de cea care te-a facut sa fii atat de mare, incit faima Ta a ajuns sa fie cunoscuta de toata lumea. Dar Patria care te-a nascut si te-a crescut a ajuns azi intr-o stare atat de deplorabila, ca in vechile povestiri, incit nici unul dintre cei care au cunoscut-o alta data foarte bine si care ar veni acum in ea nu ar mai recunoaste-o, atat pe neasteptate s-a schimbat intr-o pustietate. Dintre slujbasii publici multi au fost indepartati inca de mai inainte, iar acum de curand aproape toti au fost dusi intr-un sat cu numele Podanda ( un fel de mama zmeului ). Despartiti intre ei prin aceasta transferare, cei ce au ramas pe loc au cazut intr-un fel de deznadejde extrema, intr-o descurajare atat de mare, incit de-acum orasul nu mai are decat citiva locuitori si tinutul intreg a devenit un fel de singuratate ingrozitoare. Spectacol lamentabil pentru prietenii nostril, dar care a adus multa bucurie si voie buna pentru dusmani, care de multa vreme unelteau la caderea noastra.
Cine sa ne mai intinda acum o mana de ajutor? Cine sa mai verse, dar, vreo lacrima de durere, daca nu inima Ta blanda, Tu care impartasesti pana si suferintele unui oras strain, ca san u mai vorbim de ale celui in care te-ai nascut? Asadar, daca mai poti face ceva, arat-o acum pentru noi, in necazul care ne apasa! Ai doar de la Dumnezeu mare trecere in fata celor mari: nici-o clipa nu Te-a uitat, ci Ti-a dat multe dovezi de bunavointa. E nevoie doar sa te hotaresti sa pui la inima toata grija pentru noi si sa faci uz de toata autoritatea, pe care o ai, spre a veni in ajutorul concetatenilor Tai.”
Sfantul Vasile cel Mare

O epigrama dedicata dv.:

Cand pe toate iei in seama,
Cu penita de smarald,
De te-ntreaba, de te cheama,
Tu ramai la toate... cald.

La \"Robinet deschis la renuntare\".
adaug \"Prin teava ruginita, curge uleiul din candela...\"

Frumos.

Nepricepandu-ma sa comentez poeziile, doar sa exclam si eu: Superb!, desi as fura, dar nu pot, de pe cer, stelele, va fac un modest dar, dintre cele pe care le inca am la indemana.

Epistola 75



Catre Aburgios



Scrisa in anul 371



Oricat de multe ar fi calitatile, care inalta caracterul Tau peste al altora, nici una dintre ele nu-I atat de deosebita ca iubirea pe care o ai fata de Patrie sau de locul unde te-ai nascut. Sa stii ca prin ea iti platesti datoria fata de cea care te-a facut sa fii atat de mare, incit faima Ta a ajuns sa fie cunoscuta de toata lumea. Dar Patria care te-a nascut si te-a crescut a ajuns azi intr-o stare atat de deplorabila, ca in vechile povestiri, incit nici unul dintre cei care au cunoscut-o alta data foarte bine si care ar veni acum in ea nu ar mai recunoaste-o, atat pe neasteptate s-a schimbat intr-o pustietate. Dintre slujbasii publici multi au fost indepartati inca de mai inainte, iar acum de curand aproape toti au fost dusi intr-un sat cu numele Podanda ( un fel de mama zmeului ). Despartiti intre ei prin aceasta transferare, cei ce au ramas pe loc au cazut intr-un fel de deznadejde extrema, intr-o descurajare atat de mare, incit de-acum orasul nu mai are decat citiva locuitori si tinutul intreg a devenit un fel de singuratate ingrozitoare. Spectacol lamentabil pentru prietenii nostril, dar care a adus multa bucurie si voie buna pentru dusmani, care de multa vreme unelteau la caderea noastra.

Cine sa ne mai intinda acum o mana de ajutor? Cine sa mai verse, dar, vreo lacrima de durere, daca nu inima Ta blanda, Tu care impartasesti pana si suferintele unui oras strain, ca san u mai vorbim de ale celui in care te-ai nascut? Asadar, daca mai poti face ceva, arat-o acum pentru noi, in necazul care ne apasa! Ai doar de la Dumnezeu mare trecere in fata celor mari: nici-o clipa nu Te-a uitat, ci Ti-a dat multe dovezi de bunavointa. E nevoie doar sa te hotaresti sa pui la inima toata grija pentru noi si sa faci uz de toata autoritatea, pe care o ai, spre a veni in ajutorul concetatenilor Tai.”

Sfantul Vasile cel Mare

Poezia ta mi-a placut atat de mult, incat simt nevoia sa iti fac, si eu, un dar, asa cum si tu ne-ai daruit simtirea ta. Ti-as aduce in dar un car cu stele, dar ele migreaza pe cer, deasupra puterii mele. Primeste darul meu, si daca el te va deranja, primeste si scuzele mele. Dau din ceea ce am la indemana. Si am atat de putine.

Epistola 75

Catre Aburgios

Scrisa in anul 371

Oricat de multe ar fi calitatile, care inalta caracterul Tau peste al altora, nici una dintre ele nu-I atat de deosebita ca iubirea pe care o ai fata de Patrie sau de locul unde te-ai nascut. Sa stii ca prin ea iti platesti datoria fata de cea care te-a facut sa fii atat de mare, incit faima Ta a ajuns sa fie cunoscuta de toata lumea. Dar Patria care te-a nascut si te-a crescut a ajuns azi intr-o stare atat de deplorabila, ca in vechile povestiri, incit nici unul dintre cei care au cunoscut-o alta data foarte bine si care ar veni acum in ea nu ar mai recunoaste-o, atat pe neasteptate s-a schimbat intr-o pustietate. Dintre slujbasii publici multi au fost indepartati inca de mai inainte, iar acum de curand aproape toti au fost dusi intr-un sat cu numele Podanda ( un fel de mama zmeului ). Despartiti intre ei prin aceasta transferare, cei ce au ramas pe loc au cazut intr-un fel de deznadejde extrema, intr-o descurajare atat de mare, incit de-acum orasul nu mai are decat citiva locuitori si tinutul intreg a devenit un fel de singuratate ingrozitoare. Spectacol lamentabil pentru prietenii nostril, dar care a adus multa bucurie si voie buna pentru dusmani, care de multa vreme unelteau la caderea noastra.

Cine sa ne mai intinda acum o mana de ajutor? Cine sa mai verse, dar, vreo lacrima de durere, daca nu inima Ta blanda, Tu care impartasesti pana si suferintele unui oras strain, ca san u mai vorbim de ale celui in care te-ai nascut? Asadar, daca mai poti face ceva, arat-o acum pentru noi, in necazul care ne apasa! Ai doar de la Dumnezeu mare trecere in fata celor mari: nici-o clipa nu Te-a uitat, ci Ti-a dat multe dovezi de bunavointa. E nevoie doar sa te hotaresti sa pui la inima toata grija pentru noi si sa faci uz de toata autoritatea, pe care o ai, spre a veni in ajutorul concetatenilor Tai.”

Sfantul Vasile cel Mare

\"Speranta sa fiu sigur
ca nu moare\"

... numai singuratatea
doare...

Dragul meu Dan,
Recunosc si eu ca epistola Sfantului Vasile cel Mare nu are legatura cu poezia ta. Dar eu nu ma pricep deloc sa comentez poeme. Am remarcat chiar ca ori de cate ori incercam sa spun ceva, reuseam doar, spre mahnirea mea, necazul meu, obida mea, sa necajesc autorul creatiei. De aceea, incerc sa ofer celui pe care il citesc, si nu citesc prea mult, cate un dar. Nici nu stii cat ma bucura faptul ca toti cei carora le-am trimis cate o asemenea epistola, nu mi-au luat-o in nume de rau, unii mi-au scris chiar ca exista pasaje in epistole care ii inspira in procesul creatiei, ceea ce m-a bucurat mult.
In legatura cu varsta de 50-60 de ani, care iti pare potrivita pentru a medita la rostul vietii noastre pe pamant, cu riscul de a te supara, si cerandu-mi scuze pentru aceasta de dinainte, iti trimit doar o legatura:
http://sfaturiortodoxe.ro/sfatuld.htm
pe care, de vei avea rabdarea sa o citesti pana la cap, ma vei intreba, poate, cum pot eu, un om al stiintelor exacte, sa bag in seama asemenea bazaconii. Si iarasi, de vei avea rabdare, iti trimit mai jos o creatie autobiografica. Mi s-a intamplat chiar mie. Nu vreau sa epatez. Doar sa ma confesez. Nu ma voi supara de nu vei avea timpul sa citesti, nici daca, oripilati de ceea ce comentez, editorii acestui site vor trece comentariul meu la OFF-TOPIC sau il vor sterge complet.

MATRIX BY YOURSELF
(schiță autobiografică)

Matrix-ul cu tine însuți este un joc nevinovat, ca toate jocurile care s-au inventat. Singure.
În el poți nu numai să îți pierzi încrederea în toți cei din jur, în tine, să îți pierzi chiar și cheile de la mașină, casă, familia, dar chiar și mintea.
Totuși, înainte de a-l descrie, sau ca parte din el, necunoscută decât ție, după părerea ta, imperfectă și ea, stă un motiv literar: scrisesei o poezie. Nevinovată, ca toate poeziile. Se întâmpla în bucătăria aceea afumată, cu o sobă de tablă în colț, un aragaz în celălalt, o masă de lemn între ele, două sau mai multe scaune, și o oglindă pe peretele opus. Mai era ceva? Ce contează. Mai era un om la masă, care fuma. Fuma mult. În fiecare seară. Așa cum fumai și tu. Fuma.
Așa cum spuneai, omul scrisese o poezie, într-o stare nedefinită, de neputință, revoltă pe sine, sau pe bucătărie, sau chiar pe lume, important este că se descărca prin ea de neputință, de umilință, de revoltă oarbă, de necunoscută religie, ce rău făcea el acolo în bucătărie, poate doar lui însuși, căci fuma, plângea și scria, cu cuvintele, scria anormal pe o lume normală, dar așa simțea, tu ce simți, aiurea, scrie mai departe, este un preambul la jocul ăsta, scria ceva care a fost inclus mai târziu în autodictare, căci de data asta a scris, sau nu, cu, cu un pix fără cap, cu capul spart, cu pastă albă, a scris cu mâna, mai ales când, mai ales când, dar tu poți interpreta, nu-i așa, nu o face, roagă-te cuiva, ce spunea preotul acela, “ce știi?”, și citește mai departe:

“Ochește-n veșnicie, Doamne,
Doar în mine!
Și ordonă
Cu Sfinții toți și Dracul la un loc
Cuvântul:
Foc!”

Data? Este preambulul unui joc. Rațional. Memoria mea? Cred, intactă. Așa că scrie mai departe, scrie cu mâna, da, căci un coș de gunoi te așteaptă, nu pentru că ai fi un gunoi, nici pentru că îți aparține, nu ai avut coș de gunoi niciodată, sau, mă rog, l-a uitat cineva, sau a mai apărut deodată, deși utilizat, cu coji de seminte pe fund, nu analiza, citește mai departe, tu, roagă-te. Așadar, omul tocmai a scris la masă, și citea ce a scris, era o poezie datată, 21 decembrie 1999, și, recitind, privea pe fereastra ușii de la bucătărie, aștepta, când a văzut intrând pe prima ușă, de afară, făcuse chiar gestul de a o închide, dar trecuse prin ea, un fel de babă, aplecată, avea față, și nu avea față, te gândești că avea un ciorap pe față, dar nu avea față, s-a oprit în fața geamului, și te privea, se hâțâia în fața geamului, adică, de ce privea ea acolo, în bucătărie, când nici ochi, nici gură, nici nas, nu avea, dar parcă râdea, sau nu râdea, doar țopăia pe loc, a bătaie de joc, și a demonstrație, și după ce omul a văzut-o bine, ba chiar i se părea că este Săndica, sau bunica, sau cine știe ce nume poate avea un om fără față, deși om nu era, căci nu făcea zgomot, trecuse prin ușă parcă, era o hologramă?, te las pe tine să spui, și apoi a luat-o la dreapta, în casă, pe culoar, batjocoritor, parcă, a plecat spre dreapta cam repede, și omul s-a gândit atunci instantaneu, sunt un abonat al Institutului de Înalte Studii Morale, deși, cauza, asta îmi mai lipsea acum, să alerg după o nălucă, mă rog, dacă vrei tu, o hologramă, să mă apăr de ea, să îmi apăr familia, adică, să zicem, soția și fata, dar se poate generaliza, de vedenia asta, asta îmi lipsea acum, să năvălesc urlând în propria mea casă, urlând “ieși afară!”, nu, stai, și omul a stat pe scaun, și fuma, sau nu mai fuma, memoria, cred, neintactă.
Matrix by yourself. Un joc neinteresant. Un joc în care este bine să nu intri. Este bine să rămâi în bucătărie. Pe scaun.
Poate continua. Dacă nu te deranjeaza...

Cu bine,

Epistola 130
Catre Teodet, episcopul Nicopolei

Scrisa in anul 373

Bine si pe buna dreptate m-ai pedepsit, prea cinstite si cu adevarat prea dorite frate, pentru ca de cand m-am despartit de Cuviosia Ta, ducand aceleasi formule de credinta adresate lui Eustatiu, n-am mai vorbit cu el nimic despre acest subiect nici pe scurt, nici pe larg. Din pacate eu am trecut cu vederea actiunile lui, nu pentru ca nu erau vrednice sa le amintesc, ci pentru ca faima despre el se raspindise la toti oamenii si nimeni nu avea nevoie de invataturi de la mine ca sa priceapa intentiile omului acestuia, intrucit el insusi s-a ingrijit de acest lucru, asa incit in toate colturile lumii a trimis scrisori, pe care le-a compus impotriva mea, ca si cum s-ar fi temut ca n-ar avea destui martori despre parerile lui. Tot el este sic el ce s-a retras din comuniunea cu mine, intrucat nu-I parea firesc sa vina la intilnire cu mine in locul randuit, nici pe ucenicii sai nu i-a dus dupa cum fagaduise. Dimpotriva, impreuna cu Teofil Calicianul ma infiera in intruniri publice cu blasfemii goale si deschise, ca si cum as fi inspirit in sufletul poporului diferite invataturi ale lui Apolinarie. Desigur ca ar fi fost de ajuns chiar si numai acestea, ca sa rupa legaturile mele cu el. Mai mult, atunci cand a venit in Cilicia si a intilnit pe un oarecare Ghelasie, care prezenta un simbol de credinta, pe care numai Arie sau oricare din ucenicii adevarati ai lui Arie ar fi putut sa-l alcatuiasca, atunci m-am convins deplin despre necesitatea despartirii de el, intelegand ca nici etiopianul nu si-ar schimba vreodata pielea, nici leopardul petele, si nici cel crescut in invataturi artagoase n-ar putea sa scuture raul ereziei.
Pe langa aceste actiuni rautacioase a mai adaugat si alta, anume ca a scris impotriva mea; mai mult, a alcatuit cuvintari extinse pline de tot soiul de batjocuri si calomnii. Pana acum nu le-am dat nici-un raspuns, caci am fost invatati de apostol sa nu ne razbunam singuri, ci sa lasam loc maniei lui Dumnezeu, iar pentru ca am inteles cat de adanca a fost prefacatoria cu care s-a comportat fata de mine in tot timpul, am ramas fara grai din pricina nedumeririi.
Chiar daca nimic nu s-ar fi intamplat in urma celor amintite, cui nu i-ar fi provocat groaza si aversiune ultima indrazneala a omului acestuia? Dupa cum aud (daca-I adevarat zvonul si daca n-a fost nascocit din rautate) el nu s-a dat inapoi sa hirotoneasca a doua oar ape unii clerici, fapta pe care nu cred c-a savarsit-o cineva pana azi, nici macar ereticii. Cum e cu putinta sa induram cu resemnare astfel de lucruri si sa credem ca ratacirile lui se mai pot vindeca? Nu va lasati dusi de cuvinte mincinoase si nu va incredeti in banuielile barbatilor usuratici in a lua de bune toate, caci mi se pare ca noi judecam cu nepasare astfel de fapte. Trebuie sa stii, prea doritule si prea cinstitule, ca nu-mi aduc aminte sa fid at peste sufletul meu vreodata o situatie atat de plina de jale ca acum, cand am auzit de o astfel de stricare a asezamintelor bisericesti. Ci roaga-te ca sa ne dea Domnul sa nu savarsim nimic in stare de furie, ci sa avem dragoste, care “nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale”.
Caci vezi cum oamenii care n-o au trec dincolo de masura omeneasca, se poarta cu necuviinta in viata, indraznind sa savarseasca fapte de soiul carora nu existau in trecut.”
Sfantul Vasile cel Mare

Marele Filozof

Ca caporal in slujba serviciilor secrete divine, un inger se intorcea acasa, de la cea de-a 11-a fericire a sa: o slujba. Deodata, sufletul i-a incremenit de emotie. In fata sa, se afla cel mai mare filozof al tuturor timpurilor. Facea centura. Filozoful privea in golul ingerilor care, la volanul bolizilor pe patru roti, ardeau, in fiecare zi, 74 de milioane de barili de petrol. “Azi, 74 de milioane de barili de petrol, maine, 74 de milioane de barili de apa”, isi spunea el. “In cat timp va seca oceanul planetar? Am dat mana cu toti filozofii. Pe Iisus Hristos l-am lasat cu mana intinsa. Un singur cuvant nu am inteles din toata filozofia: apocalipsa.” Ingerul i-a adresat un calduros sa traiti marelui filozof. Filozoful nu l-a observat. Astepta o masina care sa opreasca.
Fericit, ingerul a fugit acasa. Dar, gasind-o inchisa, a alergat la catedrala. Un preot cat o ganganie tocmai spunea: “… atatia filozofi, atatia oameni de elita, s-au ratacit… Iisus Hristos este in biserica… pentru ca… prima scoala romaneasca a fost ridicata de biserica noastra, ortodoxa, romana, in Scheii Brasovului. Acolo unde, deschizand o poarta de lemn, mergi pe o alee de piatra, si ajungi sub un tei, sub care filozofeaza ades ingerii lui Mihai Eminescu, Nicolae Titulescu, si Ilie Cleopa… “
Intors acasa, ingerul nu i-a reprosat sotiei nimic pentru ca a uitat sa-i lase cheia in cutia de scrisori.

Epistola 115

Catre eretica Simplicia
Scrisa prin anul 372

“Desigur ca numai prin nesocotinta ajung oamenii sa urasca pe cei mai buni sis a iubeasca pe cei mai rai. Iata de ce-mi stapanesc si eu limba si inabus in tacere insultele pe care le primesc. Ei, insa, voi astepta pe Judecatorul Cel de sus, Care stie cum sa pedepseasca, la sfirsit, toata rautatea. De ar cheltui bani mai multi decat nisipul marii, sufletul sufera cand se calca in picioare dreptatea. Caci de fiecare data cere Dumnezeu jertfa, darn u pentru ca ar avea nevoie de ea, ci pentru ca jertfa pretioasa si bine primita este cea adusa de bunavoie. Insa cand cineva se injoseste calcand legea, atunci Dumnezeu socoteste ca rugaciunile aceluia s-au facut cu nepasare. Adu-ti aminte, omule, de ziua din urma, dar pe mine te rog sa nu ma dascalesti. Despre lucrurile acestea stiu mai multe decat tine si nu sunt nici inabusit de spini launtrici, nici nu amestec un dram de bine cu de zece ori atata rautate. Ai atatat impotriva mea soparle, broaste raioase si alte vietati primavaratice, care de care mai marsave. Va veni insa o pasare de sus si le va sfasia. Despre astfel de lucruri eu stiu ca trebuie sad au socoteala, dar nu cum gandesti Tu, ci cum sties a judece Dumnezeu. Daca trebuie si martori, nu robii vor fi cei care se vor instiinta, nici neamul nelegiuit al eunucilor, acest soi de vietati nici feminine, nici mascule, vesnic innebuniti dupa femei si invidiosi, care se vand pentru un salariu derizoriu, nestatornici, nici dispusi sa mai imparta, vesnic gata sa primeasca orice, vesnic nesatui, care plang pentru o cina pierduta, gata sa se manie, imbolnaviti dupa bani, cruzi, afemeiati, robi ai pantecelui. Si ce sa mai zic? Inca de la nastere o astfel de fiinta e condamnata sa fie pusa in fiare. Cum ar avea o cugetare dreapta cei ale caror picioare pasesc stramb? E drept ca acesti indivizi traiesc in curatie, dar fara rasplata, din cauza lanturilor pe care le poarta; in schimb sunt nebuni dupa dragoste neimpartasita din cauza unui organism pocit. Deci nu ei se vor ridica sa vina ca martori la judecata, ci ochi ai oamenilor drepti si priviri ale unui om desavarsit, oameni care nu asculta de altceva decat de pornirile constiintei.”
Sfantul Vasile cel Mare

\"...Văzînd Eubul(dascalul Sfantului Vasile cel Mare) pe Vasile, a lăsat pe prietenii și pe ucenicii săi, iar el a șezut cu Vasile, și au petrecut trei zile în vorbă, întrebîndu-se de filosofie. Drept aceea, a întrebat Eubul pe Vasile: \"Care este firea filosofiei?\" Iar el a răspuns: \"Firea filosofiei este pomenirea morții\". După aceasta a grăit și despre lume, zicînd: \"Deși sînt dulci cuvintele cele lumești, amară este lumea pentru cel ce se ține de ea cu iubire și patimă; căci alta este slava cea trupească și alta a firii celei fără de trup. Nu este cu putință ca cineva să se îndulcească de amîndouă, pentru că nimeni nu poate să slujească la doi stăpîni. Însă, pe cît ne arată puterea bunătății, să împărțim la cei flămînzi pîinea înțelegerii; și pe cei ce s-au lipsit, pentru răutatea lor, de acoperămîntul faptei bune, pe aceia să-i aducem sub acoperămîntul lucrurilor celor bune; căci pe care-l vedem gol, îl îmbrăcăm și nu defăimăm trupul nostru.

Sînt la noi, o! Eubule, nu chipuri, nici ghicituri, ci singur adevărul povățuindu-ne spre mîntuire; pentru că vom învia toți, unii spre viața veșnică, iar alții spre munca și rușinarea veșnică, și vom sta toți înaintea judecății lui Hristos, precum ne învață marii glăsuitori Prooroci: Isaia, Ieremia, Daniil, David și dumnezeiescul Apostol Pavel; după aceștia, chiar dătătorul pocăinței și răsplătitorul nostru, Domnul, Care a căutat oaia cea pierdută, iar pe fiul cel risipitor, care cu pocăință s-a întors, cuprinzîndu-l cu dragoste, l-a sărutat, cu haină luminată și cu inel l-a împodobit și l-a ospătat. Acela dă asemenea răsplătire celor ce vin în ceasul al unsprezecelea, ca și celor ce au purtat greutatea și zăduful zilei. Acela, pocăindu-ne și născîndu-ne din apă și din Duh, ne dă cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-a suit, precum și pe toate care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc\".

Vasile grăind acestea, Eubul a strigat: \"O! Vasile, arătătorule de cele cerești, prin tine cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul a toate, aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie, Amin! Acesta este semnul credinței mele în Dumnezeu: toată averea ce o am, în mîinile tale o dau și cealaltă vreme a vieții mele cu tine o voi petrece, căci doresc nașterea din apă și din Duh\".

Vasile i-a zis: \"Bine este cuvîntat Dumnezeul nostru, de acum și pînă-n veac, Cel ce a luminat mintea ta cu lumina adevărului, Eubule, și din rătăcirea cea mare te-a adus la cunoștința milostivirii Sale. Iar de vei voi, precum zici, ca să petreci cu mine, îți voi spune în ce chip să ne îngrijim de mîntuirea noastră și să ne izbăvim din cursele vieții celei de aici; să vindem toate averile și să le împărțim săracilor. După aceea să mergem în sfînta cetate, ca să vedem minunile ce sînt acolo și vom cîștiga îndrăznire către Dumnezeu\".

Astfel, toate bine împărțindu-le celor ce aveau trebuință, și cumpărîndu-și hainele cele albe pentru Sfîntul Botez, s-au dus la Ierusalim și îi întorceau în cale pe mulți la adevărata credință. Mergînd în Antiohia, au intrat la o gazdă, iar fiul gazdei, Filoxen, ședea înaintea ușii, fiind supărat; acela era ucenic al lui Libaniu sofistul, de la care luînd niște stihuri de ale lui Homer, ca să le prefacă în vorbă retoricească, nu putea, și în nepricepere fiind, se necăjea foarte. Pe acesta, văzîndu-l Vasile necăjit, l-a întrebat: \"Pentru ce ești necăjit, tinere?\" Iar Filoxen a zis: \"Oare dacă-ți voi arăta pricina mîhnirii mele, ce folos îmi va fi de la tine, întru aceasta?\". Iar Vasile, făgăduindu-i că nu în zadar îi va fi aceea ce va arăta lui, tînărul i-a spus despre sofist și despre stihurile acelea și că aceea este pricina întristării lui, de vreme ce nu se pricepe ca să alcătuiască stihurile. Vasile, luînd stihurile, a început a i le tîlcui, alcătuindu-le în vorbă simplă, în trei feluri. Atunci tînărul, mirîndu-se și înveselindu-se, l-a rugat să-i scrie tălmăcirea. Drept aceea, Vasile a scris tîlcuirea acelor stihuri ale lui Homer în trei feluri, pe care luîndu-le tînărul, cu bucurie a mers dimineața la Libaniu, dascălul său, ducîndu-i acea alcătuire a stihurilor; iar el citind-o, s-a mirat și a zis: \"Vă jur pe dumnezeiasca rînduială, că nu se află cineva din înțelepții de acum care să-ți spună o asemenea tîlcuire. Deci cine ți-a scris aceasta, Filoxene?\"

Iar tînărul i-a spus: \"Este un străin în casa mea, care, fără osteneală, degrabă a tîlcuit aceasta\". Libaniu îndată a alergat cu sîrguință la gazdă, ca să vadă pe străinul acela. Văzînd pe Vasile și pe Eubul, s-a mirat de venirea lor neașteptată și s-a bucurat de dînșii. Deci, i-a rugat să vină și să găzduiască în casa lui; iar ei venind, Libaniu le-a pus înainte masă cu multe feluri de bucate.

După obiceiul lor însă gustînd puțină pîine și apă cu măsură, au mulțumit lui Dumnezeu dătătorul de toate bunătățile. Apoi a început Libaniu a le pune întrebări sofiste, iar ei împotrivă îi aduceau cuvîntul credinței; Libaniu, cunoscînd puterea cuvintelor, zicea că n-a venit încă vremea de a se boteza, iar dacă rînduiala lui Dumnezeu va porunci, apoi cine poate să se împotrivească? \"Mult mă vei sluji, o! Vasile, dacă unele ca acestea vei binevoi a le grăi, spre folosul ucenicilor care sînt la mine\".

Degrabă ucenicii lui Libaniu fiind adunați, a început Vasile a-i învăța: \"Să aveți curăție sufletească, nepătimire trupească, purtare blîndă, grai cumpănit, cuvînt cu bună rînduială, hrană și băutură măsurată, înaintea celor mai mari tăcere, înaintea celor mai înțelepți luare-aminte, la cei mai bătrîni supunere, să aveți spre cei asemenea cu voi și spre cei mai mici dragoste nefățarnică, de cei răi, pătimași și iubitori de trup să vă depărtați și puțin să grăiți, dar mai mult să înțelegeți, să nu fiți fără de socoteală în cuvînt, să nu prisosiți cu vorba, să nu fiți îndrăzneți la rîs, cu sfiala să vă împodobiți și cu femeile cele necurate să nu vorbiți, să aveți în jos căutarea, iar sufletul sus, să fugiți de cuvintele cele împotrivă; dregătorie dăscălească să nu doriți, cinstea acestei lumi întru nimic s-o socotiți.

Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s-o aștepte și veșnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru\". Acestea zicîndu-le Vasile către ucenicii lui Libaniu și ei ascultînd nu fără de mirare, iarăși a plecat cu Eubul în cale.\"

1. Foarte frumos.
2. O singura intrebare: Daca parintii nostri s-ar fi sinucis, noi, florile lor, am mai fi avut fericirea sa ne contemplam in ei, si florile noastre,copiii, viitorul?

Frumos.

Am citit rapid. Frumoasa ideea, frumos discursul. Un lucru nu am inteles: cum adica, copacul s-a insurat cu el insusi? Intr-o dantela vie de clorofila, o doza de drog grecesc, al zilelor noastre.