Conceptul domnului Gabriel Liiceanu în care prostia reprezintă o “încremenire în proiect” se potrivește de minune fotbalului românesc. Într-un articol publicat în Revista 22 în 1992, iar apoi s-a
Scriu cele mai slabe poezii pe care le-am citit vreodată, dar un singur lucru mă face să le scriu în continuare, le uit pe cele mai faine pe care le visez și mă gândesc că scriind poate poate mi le
Lipsit de orice calitate în fața celui ce mă vede,
Mă strâmb și eu, măcar nebun mă crede?
Nici de indiferent, să trec nu sunt în stare
Pentru el sunt trecut absent, căci n-are
El de-a face
Ca o piatră ce cade în apă și nu face stropi,
Un vis ce l-am uitat când am aprins lumina,
Gândul uitat atunci când am fost întrerupt
Și totuși simt o remușcare ce mă ține-n loc.
Încetineala cu
N-am mai visat de câteva zile.
Nici ziua nu mai înalț zmee.
Dacă-mi trădez aberațiile,
Și-mi pierd, ale viselor, basme?
Nu m-ai mai trezit demult
Îmi puneai un vinil s-ascult
Și spuneai ,
Privești în gol norrii care trec
Încerci să-i prinzi în mână
Ai vrea să fii un zeu grec
Clipa s-o îneci până
Când fluturii în tine s-adună
Trec zile multe, poate zeci,
Sau poate șapte, poate o
Am gânduri rele, poate și ca om sunt la fel
Mi-e greu să știu ce vezi tu și-ți place
Am un singur punct bun, altfel,
Încerc să te iubesc prin orice mijloace
Rar sunt treaz
și mai rar
Am visat că mă vei uita azi
Și totuși, azi, mă iubești mai mult.
Mă bântuie teama că rămân singur
Dar azi, nu-mi faci cu mâna
Ci te simt mai caldă ca oricând.
Mă plimbi de mâna prin vise
Nu mai cred în școală,
nici în cei ce-o fac.
E o lume prea carnală
nimic nu mai are capac.
Așa că sper în vise
și-n idolatrizări atinse.
Nu vreau domn\' profesor,
să conduc un popor.
M-am
Am avut un vis portocaliu
S-a transformat în coșmarul roșu
Trăim vremuri de-un maroniu
Ce ne vin de la moșu.
Împușcatu n-a murit
Se schimbă pe zi ce trece
Acum e un premier uimit
Mâine e
A venit ziua uneia dintre jumătăți,
Suntem toți aici să sărbătorim.
Însă de noi ai scăpat demult, de greutăți.
Atunci eram prea mici să te oprim.
Tot ce am sunt vise goale,
Clipe singure fără
Ritmuri sârbești vechi se aud in surdină
Nu închud ochii
Stau treaz și mă plimb.
Te descopăr de la solduri,
Urc spre ceafă
Îmi deshid degetele ,
Încerc să te acopăr toată
Te și văd cum
Lacrimi din pământ duce Dunărea-n Deltă
Pământul vechi își ține acolo suferința
Nici albul din cer nu ne mai acoperă
În rictusuri ne ascundem de ce facem
Suntem pedepsiți pentru trădare
Trădarea
Un miros proaspăt umple camera
N-am mai avut așa ceva
Sper să nu visez
Și dacă da, să nu mă mai trezesc.
De la tren a trecut un an jumătate
Iar tu n-ai pălit deloc.
Te țin în brațe simțindu-mă
Palid la față și c-o mină tristă,
Ascultând ce vrei să-mi zici,
Văd cum încet mi te transformi.
Ochii verzi acum se împietresc,
Strivindu-ți ce ți-a mai rămas din nas.
Sprâncenele se măresc
O fi ușor să mergi pe stradă și să uiți?
Totul să rămână-n spate fără posesor.
Să-mi las gândul în tramvai,
Pielea să se piardă la metrou.
Cuvântul singru să-mi adoarmă,
Fără cap și fără
Valuri mari se sparg în mine.
Astăzi, mâine si atât.
N-am să iert ci am să acuz
Libertatea ce mi-o vindeți.
Îmi aruncați \"plăcutul\" în față,
ca și când ar fi și-al meu.
Viața nu înseamnă o
Miros de os ucis în carne,
se aud cum pică lacrimi tinere.
Cât mă uit e o liniște aparte,
liniștea morții ce-a trecut prin mine.
Sunt prins de vremuri cam în spate,
linșat de gândul c-am
JP