Să dau sonorul gândului încet
Să nu vă mai aud, nu vreau să fiu poet!
De ce mă chinuiți, voi muze blestemate?
Și-mi puneți rime sterpe pe buzele-mi crăpate?
Și prindeți viață prin mâna mea
Și ce dacă plouă și din când în când mai tună?
Strânge-mă-n brațe, vom sta așa o lună,
Să cadă ploaia peste noi, să dispărem fară de urmă,
Lipiți unul de altul, ca stropii de pământ,
Mă bucur că
Tot ce pot fi eu,
Fi-mi-ar firea tălmăcită!
Pentru tine-oi fi mereu
Iarna nedorită!
Vânt ce-adie-n toamnă,
Coapsă ce mă gâtui,
Neînsuflețită doamnă -
Ielă ce mă bântui !
Ana cea zidită-n
Când vreau să tac, de ce nu mă-nțelegi?
Și-mbrățișarea-mi curmi când mâinile îmi legi!
Și felul meu de-a fi, etern, întors pe dos...
Eu de-mi revin, te voi iubi până la os!
Optimismul tău
Doliu ferecat in astre,
Cine altul te descoase ?
Cine altul te pătrunde,
Soare pal si frunze ude ?
Mâna incleștată-n clanță,
Pragul nesărit în față,
Fața nevăzut-a lunii,
Groaznic se sting
Într-un septembrie puțin ciudat,
Ziua, cred că s-a-ntâmplat
Un leu, mofturos, dar și pufos
A livrat lumii suflețel frumos.
Venus i-a dat aripi lungi
Zborul, să nu poți să-i ajungi,
Și
Tiptil și fantomatic, tu, muză a tăcerii
Apari din nou să ne oferi un sunet al plăcerii!
Și licuricii, steluțe verzi și rătăcite
Îți admirau picioarele armonic despărțite.
Luna de sus privea și
Un roz aprins îmi sfârâie în ochi
Și-mi împarte gândurile în pare perechi
Întins pe canapea, cu Emy în forum,
Psihedelizăm fumând Salvia Divinorum.
Ușile se crapă, percepem
Sfidez cotidianul și nu mă conformez
Turma omenirii refuz să o urmez
Mai bine singur și uitat, adăpostit în mit
Mai bine mort decât cu voi să fi trăit!
Când crezi că –mi bănuiești intenția
Când ei nu te-nțeleg și te scot din minți
Ai vrea poate, atunci, să nu mai ai părinți,
Dar când tata-ți dă cuvântul si mama te iubește,
Ce altceva mai tainic, in lume te-ocrotește?
Ce altceva mai
IA