Poezie
Altruist
2 min lectură·
Mediu
Sfidez cotidianul și nu mă conformez
Turma omenirii refuz să o urmez
Mai bine singur și uitat, adăpostit în mit
Mai bine mort decât cu voi să fi trăit!
Când crezi că –mi bănuiești intenția finală
Te –nșeli mizând pe bănuita mea sfială
Când tu crezi cu tarie ca eu voi face stânga
În dreapta fug, și de mă vrei, ajunge-mi fuga!
Șterge-ți lacrima de ieri, nu-ți simt durerea
Căci nu simt, ori vreau, să-ți împlinesc vrerea.
Nu voi mai sta acolo, gata să sar și să ofer
Iubirea noastră-i pacaleala de întai prier!
Iubirea este o otrava din care intri-n comă
Te orbește, chinuiește, prostește și transformă
Și comatos fiind, cine-ți va sta la cap tie?
Și revenindu-ți vei cerși când n-o să ai atenție!
Deci nu te atașa, iubi sau îndrăgi pe nimeni
Acceptă sau invață : în viață suntem singuri
Învață cum să-nveți, de nu poți să urăști,
Învață cum sa-nveti să poți să îndrăznești!
Eu sunt sătul de voi și tot ce-ați eclipsat
De cei ce-s fericiți în viata eu unu-s saturat,
Și îmi vei spune monstru, sau mai grav – egoist
Îți scuip atunci eu fața! Si, fii tu altruist!!
Când eu dădeam unui străin, tu, altruistule,
Îți furai prietenul zâmbind, artistule!
Nu vă pot lumina nici cu un bec și nici cu un neon
Și aș pleca de lânga voi vreun eon, la puterea eon!
002390
0