Pe mândrele meleaguri dace
Imagini inima își cern,
E-atâta liniște și pace
La Mânăstirea dintr-un lemn...
Urcau strămoșii cu sfială
Purtând costumul popular,
Iar noi urcăm mânați de
Într-o altă lume, în alt univers,
Te găsești iubite, scriind un alt vers,
Suntem prea departe să ne întâlnim,
Sub același soare să ne încălzim.
Singură și tristă sunt în astă lume,
Fără de
Cu toate că afară plouă
Și noaptea neagră s-a lăsat,
Când ornicul-a bătut de două,
Din pat, ușor, m-am ridicat.
Pornesc afară, desculță-ncet
Și merg alene-nspre pădure,
Acolo lângă tei
Ce aștept în astă noapte,
Ce se lasă peste casă?
Aștept tainicele șoapte,
Sau iubitul să meu să iasă?
Aștept sufletul să-mi zboare
Peste dealuri, peste munți,
Peste mări, peste oceane
Să
Mă arde pe suflet
O flacără stinsă –
De ploaia cu tunet
Din ochi-mi deprinsă.
Dincolo de mare,
Dincolo de munți
Dispar lună, soare
Dispar morți și nunți.
Și ceea ce vine
Nu poate
Afară plouă, cerul tună
Sunt singură pe lume,
Și-n sufletul meu e furtună,
N-am casă, n-am nici nume,
Fug în natura tremurândă
Făr-a privi-napoi,
Nu-i o persoană să mă plângă
În urmă las
Vorbind cu timpul : „ Nu mai vine!
Și a plecat, mă simt pustie…
Suspin și plâng, dar n-are rost,
Nimic nu este cum a fost…
L-aș întreba în nopți de mai,
Ai revenit, cât o să stai ?”
Acum
Când îmi întorc acum privirea
Eu nu văd decât lucruri rele,
Stăpână e dezamăgirea
Pe toate gândurile mele.
Trăiam visând la fericire –
Crezând că tu vei reveni,
Dar m-am trezit din cea
În natura înghețată cântecul răsună iară
Invocând iarăși și iarăși draga noastră primăvară,
Dar afară e doar lapte – ne pică din cer pomadă
Și la ceasul după-amiezii vrăbiuțele țin
Te-aștept iubite să mă strângi în brațe,
Dar ochii în lacrimi numai au speranțe,
Te-ai depărtat de mine, departe ca în cer
Și-indiferența ta m-aruncă în Infern.
Trimite răsăritul o rază de
S-au dus zilele senine
De căldură și de soare,
Astăzi zilele sunt pline,
Și de ger, și de ninsoare,
Crivățul plecat în lume,
Viscolește tot mereu,
S-a pornit să tot adune
Flori de gheață-n
…Și afară bate vântul, crengile plângând se frâng
Crivățul urlă sinistru, păsărelele tot plâng,
Numai tu, zăpadă pură, ai întârziat să vii,
Și în orice noapte-ngheață, stelele-s de sticlă,
Pe ulicioara pietruită,
Între meri-i o casă.
De-am fost tristă sau fericită
E-al meu cămin – e acasă.
Mi-e dor să stau ore întregi
În fața geamului,
Și noaptea lină să-mi aducă
Mirosul
Stau singură
Și sunt tristă ca întotdeauna.
Am impresia că te-am îndepărtat prea mult,
Eu – egoista – nu voiam să sufăr din iubire,
Și acum sufăr de lipsa ei.
Cred că mă urăști,
Și sincer, ai
De ce sunt tristă,
Doar când soarele apune ?
Când toate păsărelele pe limba lor
Încep melodioasele chemări
Spre desăvârșire.
Toată natura, creația cea mai desăvârșită,
E înflorită. Dar eu –
Aștept iubite de la tine
Doar iubire – e imens –
Știu.
Dar eu sunt o inocentă fecioară,
Și tu nu știi
Că mi-ai trezit din somn de veacuri,
Inima, ascunsă bine de suferințe.
Pentru tine, de
O rază de soare, un strop de nemurire
O boabă de rouă dăruită ție,
O dulce beatitudine de visuri;
Un paradis printre atâtea mii de paradisuri?
E poate soarele ce arde sufletele noastre,
Sau
Am să vin iubite dragă în al nost peisaj bucolic,
Deși mintea-mi interzice, sufletu-i e antagonic,
Prea mult te iubesc iubite, nu mai am de gând s-aștept
La cel gând nebun de dor, inima-mi
Să m-aștepți iubite dragă în alpestrul paradis,
Unde totul prinde viață, devenind de-a dreptul vis,
Unde luna se ridică urmând lunga ei cărare,
Peste munți și peste ape, prin singurătăți de
Să-ți spun că te iubesc ?
Mai bine-mi înfig cuțitu-n inimă!
Þi-ai făcut palat în ea
Iar eu nu mai sunt singură,
Acum ești tu…
Poate că te urăsc, dar
Numai gândul că ai putea
O iubire de poveste
Care-a fost și nu mai este,
O muzică de vioară
Un bărbat și o fecioară,
O iubire, o speranță
Una, în întreaga viață !
O iubire care arde
Dulce muzică din coarde,
Iar
Când cei de lângă noi se sting
Plânge doar ploaia umbra lor,
Căci cei rămași nu îi mai plâng,
Ei sunt mai morți ca morții lor.
De ce urmăm această soartă
Firul, moiră, de ce-l torci,
Zburăm
Aș vrea atât de mult să știi
Că te-am iubit
Și n-ai fost singur,
Inima îmi tresării
Când mi-a șoptit
Că am greșit,
Vântul printr-un murmur.
Astăzi totul e nimic
Că ți-am ascuns
Și ai
Plouă iarna peste mine,
Peste tine, peste noi,
A despodobit copacii
Iar sunt negri, iar sunt goi,
Totul zace-n aromire,
Nu sunt urme, nu-i un pas
Iar din focul de iubire,
Nici cenușa n-a rămas
