se lasă atât de rece toamna
si sufletul iar se deprimă,
ciudata-i conștiință, doamna,
când ea iubirea îi imprimă…
și ce-i iubirea de se frânge,
și toamna ce-i de te învinge?
iubirea-i
Deși nu-mi găsesc cuvinte
Când pe tine te-ntâlnesc,
Nu-mi vine nimic în minte
Și cu toate : te iubesc!
Poate azi sau poate mâine,
Voi avea tărie-n glas
Eu să bag cuțitu-n pâine,
Și să-ți
Afară plouă și pământul ud,
Parcă mă-ndeamnă
Să plec desculță și-n el să mă afund,
Să fiu totuna cu natura.
Să pot intra în simfonia luminii,
În circuitul apei,
Să pot simți măcar o
Când cei de lângă noi se sting
Plânge doar ploaia umbra lor,
Căci cei rămași nu îi mai plâng,
Ei sunt mai morți ca morții lor.
De ce urmăm această soartă
Firul, moiră, de ce-l torci,
Zburăm
Când îmi întorc acum privirea
Eu nu văd decât lucruri rele,
Stăpână e dezamăgirea
Pe toate gândurile mele.
Trăiam visând la fericire –
Crezând că tu vei reveni,
Dar m-am trezit din cea
Afară plouă, cerul tună
Sunt singură pe lume,
Și-n sufletul meu e furtună,
N-am casă, n-am nici nume,
Fug în natura tremurândă
Făr-a privi-napoi,
Nu-i o persoană să mă plângă
În urmă las
Cu toate că afară plouă
Și noaptea neagră s-a lăsat,
Când ornicul-a bătut de două,
Din pat, ușor, m-am ridicat.
Pornesc afară, desculță-ncet
Și merg alene-nspre pădure,
Acolo lângă tei
Doar tu m-ai învățat iubirea
Și tot tu ura, mai apoi,
Ca să rămân doar cu credința
Că pentru mine suferința,
Din început mi-e miruirea
Și singură duce-mă-voi
Pe drumul cel fără de
Să m-aștepți iubite dragă în alpestrul paradis,
Unde totul prinde viață, devenind de-a dreptul vis,
Unde luna se ridică urmând lunga ei cărare,
Peste munți și peste ape, prin singurătăți de
Aștept iubite de la tine
Doar iubire – e imens –
Știu.
Dar eu sunt o inocentă fecioară,
Și tu nu știi
Că mi-ai trezit din somn de veacuri,
Inima, ascunsă bine de suferințe.
Pentru tine, de
Stau singură
Și sunt tristă ca întotdeauna.
Am impresia că te-am îndepărtat prea mult,
Eu – egoista – nu voiam să sufăr din iubire,
Și acum sufăr de lipsa ei.
Cred că mă urăști,
Și sincer, ai
să vreau sa strig, și nu am glas,
doar să șoptesc ce mi-a rămas
să mai păstrez rămân acum,
cea de pe urma amintire
când tot era frumos si bine,
și focul nu ajunse scrum.
și era cald, erai
Ce-mi va rămâne, ca urmare
A tristei vieți de permanente plângeri,
Când obosită uit să mă întorc spre îngeri
Și cenușa unei vieți, și visul,
Mi le va înghiți neîndurător abisul?
Și apa, și
Soarele s-arată palid printre norii grei de toamnă
Și-n pădurea-ngălbenită rândunelele se-ndeamnă
Să plece din țara noastră, unde frigul va veni
Și împărăteasa iarnă, pădurea va-mpodobi.
Soare,
O iubire de poveste
Care-a fost și nu mai este,
O muzică de vioară
Un bărbat și o fecioară,
O iubire, o speranță
Una, în întreaga viață !
O iubire care arde
Dulce muzică din coarde,
Iar
Să-ți spun că te iubesc ?
Mai bine-mi înfig cuțitu-n inimă!
Þi-ai făcut palat în ea
Iar eu nu mai sunt singură,
Acum ești tu…
Poate că te urăsc, dar
Numai gândul că ai putea
Vorbind cu timpul : „ Nu mai vine!
Și a plecat, mă simt pustie…
Suspin și plâng, dar n-are rost,
Nimic nu este cum a fost…
L-aș întreba în nopți de mai,
Ai revenit, cât o să stai ?”
Acum
Dansează cu ploaia, cu pădurea vorbește
Pierde-te prin ceață, nu te mai feri
Mergi pe raza lunii ce ți se lățește
Fără teamă aleargă, nu te răzgândi.
Intrând în natură, minunea te-o prinde
Și
mi-e dor de nopțile senine
și mai ales mi-e dor de tine
izvoarele cu plânsul lor
secat-au marea viselor,
izvorul lacrimilor mele
mai plânge dorurile cele
cu lacrimi arse si amare
să-ți facă
Când greierii cântă
Și pământul ud, cu parfumul lui mă îmbată,
Luna ascunsă în nori, doarme.
Eu – eu nu pot s-o urmez în lumea viselor;
Nu acum –
Când melodioasele cântări mă cheamă spre
Noaptea trece așa de greu
Fără ochii tăi,
Aș vrea să fii aici mereu
Să tot privesc la ei.
Ziua trece repede
Cu tine lângă mine
Dar vine-o noapte așa de grea
Ce trece fără
Când toamna cântă romanțe pe strune de vânt,
Și orchestra pădurii se pierde, în ceruri, plecând,
Când plouă și frunzele cad pe pământ
Doar corbii croncănesc – stârvuri așteptând.
Când
E toamnă și târziu afară
Și plec urmând-mi pașii,
Ce îi făceam odinioară
Prin goalele imașuri.
Tot astfel când un negru gând
În inimă-mi pătrunde,
Eu merg încet, parcă urmând,
Zadarnicele
Aș vrea atât de mult să știi
Că te-am iubit
Și n-ai fost singur,
Inima îmi tresării
Când mi-a șoptit
Că am greșit,
Vântul printr-un murmur.
Astăzi totul e nimic
Că ți-am ascuns
Și ai
