Bat clopotele a mirare

departe în noi bat clopotele a mirare. au înzăpezit demult cerurile dar noi tot le ieșim în întâmpinare cu un zâmbet, două, un mănunchi de iluzii și o viață bună de stat pe gânduri. de o vreme am început să șchiopăt, mi s-a agățat drumul de gleznă e un drum bun, cu urme de oameni le iau de mână și ne-om așeza în fereastră așteptând să se-ntâmple ceva. să-mi cadă toamna în tâmple, să-ți plouă a frunze să plec, să plâng, să râd, să prind zvon de întoarceri. să adormi și să mă prinzi într-un alt vis, unul cu grădini de fluturi albi și cu vești despre mine. mai e timp până se crapă de ziuă - și dacă nu mai e iau o noapte la schimb, astea se găsesc ușor Pe urmă ne întoarcem și noi la ale noastre.