Mediu
Tristetea noastra cosmica ne-nfioara,
vai, ni se zbarleste parul pe ceafa de frica,
ne macina adevaruri profunde
frica de ce-am putea castiga sau pierde
intr-o clipa de eliberare totala
de constrageri, de limitari.
Suntem niste ologi schiopatand degeaba prin timp,
strangand avar la piept ceea ce credem ca-i totul
si nu stim de fapt nimic
despre noi.
Ii bagam sufletului hrana pe gat
fara sa-l intrebam daca-i trebuie,
nu observam ca-i este greata
de unde starea de lesin profund,
de prabusire interioara.
Suntem orbi la tot ce misca
nu auzim pe cel ce striga,
poate fiindca urla prea tare
vocea dinlauntru.
Actori intr-un spectacol la teatrul
de papusi, cu final tragic,
cu o morala care desi flutura pe buze
ramane vesnic de neinteles.
002567
0