Poezie
Nebunie
1 min lectură·
Mediu
Sunt negru pamant impietrit
Rotit nebuneste, parasit
Cu totul de oameni, de sentimente,
Vreau doar sa fug, sa-ngrop regrete
Sa renasc de la zero timid,
Spre infinit sa-nalt un zid
Si-n cealalta parte a lui sa-ascund
Visarile toate, sa le privesc murind.
Fiara din mine-o ucid neintarziat
Chiar azi, cand sufocata a-ngenunchiat
Precum floarea din glastra lipsita de apa,
Cersind vestejita inca o clipa de viata.
Nu ma striga, mila nu-i rationala,
Nu vezi ca nici macar nu esti reala
Biata iluzie-nghetata-n pustie iarna,
Nascuta din dulce miez de minciuna.
Ti-am sfasiat carnea albastra a inimii
Hulpava, am rupt cu dintii ratiunii
Corzile ce te tineau legata de mine,
Lacrimile tale purpurii sunt funingine.
Dar… ma privesc acum mirata
N-am castigat nimic din lupta,
Pierduta-i stralucirea firii de-altadata,
Scheletul ce-a ramas nu-s eu…iluzie ma-steapta!
013
0
Interesant insa mi se pare cit de mult ma regasesc pe mine prin versurile/cuvintele/imaginile etc pe care le folosesti. Ma face sa zic...hmmmm...