Iulian Dobritoiu

Trepte abrupte și line Ne-ndeamnă să facem în viață Mai mult rău decât bine. Câteodată-s parșive, Dau impresii neclare Că sunt puține. Metal,piatră sau lemn, Fiecare născute într-un

Stau și visez, Filozofez de ce nu zbor, Cum de m-am trezit pe pământ, De ce trăiesc și de ce mor. Cuvinte nesfârșite De-aș aduna într-o carte, Nu ar putea să însemne

Pasăre de foc Lunecă în sufletul meu Și-mi încălzește gândurile. Pasăre titanică Pătrunde în inima mea Și-mi mărește credința-n iubire. Pasăre cu aripi albe Zboară cu gândul meu Și mi-l

Cad în genunchi și îmi plec fruntea spre izvorul de viață. Întind privirea dincolo de realitatea vieții și mă afund într-o clipă nesfârșită de fericire, iar trupul mi se inundă de un tremur

Dacă nu aș fi un om,aș fi un altul. Mi-aș creiona stările pe planșa vieții într-o altă conștiință.Nu aș mai fi EU.Posibil aș fi TU.Sau EL...Aș vedea viața prin alți ochi și înțelegerea ar fi

Visez nemurire trecută prin chinuri terestre, Trăiesc cu durere visând fericire, Mă agăț cu putere de pământ și de apă, Mă purific continuu prin focuri de lavă. Bătaia razei de soare în ochii

Privesc cerul îndepărtat, iar gândul despre infinitate, născut în mine, se aventurează în toate cotloanele universului coagulând și curbând relația timp-spațiu,în ideea de a fini marginile

Peste pietrele cubice ale anilor se prelinge un firicel de ură.În calea lui se adună mizeriile din fiecare om și se învolburează, creând un torent ce străbate distanțe și timp, cu viteze

Prins în alambicul cotidian,presat de voci comune,de multe ori inutile,mă ridic deasupra stării fizico-stereotipe și încerc să recunosc în protuberanțele intelectuale,ivite ici-colo,valoarea ideilor

Multe clipe din viață le petrec meditând.Câteodată consider că totul este în zadar,nu are sens să mă expun principiilor vieții tumultuoase,interioare.Cu picioarele pe pământ mă simt mai aproape de

Coborâtori din stele și călători în timp străbatem viața finită prin vibrațiile infinitului. În momente delicate suntem câteodată ipocriți,nu ne dăm seama de supremul vis-real denumit

Călăuzit de fiorii vieții cotidiene mă destram din toate ungherele clădirii titanice orfice și mă transmut într-o formă divină pentru a cunoaște rostul meu material. Vibrez precum un arcuș de

Univers clădit în șoaptă ca un scâncet de copil, Mă apropii de-a ta roată și mă îmbeți cu viers și tril. Agățat de timp mă împart între două lucruri sfinte, Puritatea vieții-n start

Cum trece timpul...!Mă gândesc la trecut.Mi-e dor de el.Mi-e dor de mine inocent.Aș vrea să retrăiesc iar simțurile apuse,cu aceiași intensitate,necunăscător și integrat complet în univers.

Spre culmi visate mă înalț Pe un fuior de curcubeu... Am ploaia-n spate,iar în zare Speranța că zilele îmi vor fi pilduitoare. Culeg din amurg, Un foșnet de pas de gazelă Să pot călca în

M-am încropit din lut și duh În creuzet ales de soartă, Viața s-o iau de la-nceput Cu griji, cu fericiri, cu tot, Să simt plăceri, să simt năduf, Să-njur, să râd, să plâng... Mă rog cuvios lui

Peisaj lacustru de iarnă Cu pomi decojiți de frunză și poamă, Vifor turbat se plimbă-n neștire Albul zăpezii-i amețitor de iubire. Copacul etern se zbuciumă-n mine Viața s-o simt curgându-mi

Căzut e cerul peste mine, Mă simt iar gol,oare e bine? Mă simt trudit,rupt în bucăți, Mă-nprăștii-n zări,în libertăți. Frumoasă viață din povești Unde a naibii ești? Te strig de-atăția ani și

Tresar ori de câte ori durerea îmi atinge ideile existenței. Mă înconvoi,fără să tulbur starea de veghe a subconștientului și pregătesc măsurile cuvintelor ce vor face loc binelui izvorât din

Primul fulg de zăpadă Coincide cu prima clipă de viață. Primul sunet de cădere Este începutul zilelor mele. Pământul turbat îl prinde în gheare Și îl sugrumă,făcându-l să dispară.

Contemplu gândul și îl înfășor pe o viță-de-vie, Mă amețesc de parfum și sorb licoarea rubinie. Mă văd în oglinda vremurilor faste Călcând pe frunze vii și totuși moarte. Ascult muzica

Lacrimi picură în suflet anafură, Stropi de farmec și lumină Se preling ușor pe strună. Sunet dulce și tăcut inimi-i de așternut. Bobi de soare și de lună Se adună toți în