Iulia Elize

Banul... (Contul plin)

Ești foarte ok ca doctor, apropo... Mai ales pe ce informație, ai acumulat până acum. Vezi că și eu am ceva bagaj, de cărți scrise, nu după manuale, și ok, dacă este să îmi evaluez munca...

Dacă ne-am compensa, unitar, ființa mea, cărțile mele, mai ales poezia clasică, apropo, și teatrul liric, atunci chiar ar ieși un ”androgin mega-giga-byte-ic”, adică am scrie frumos, dual, dar acum chiar că exagerez...

Era o ironie acolo cu 15 biți... O poză are mai mult, cam până în 10 Mega-bytes, iar un mail nu știu cât are, e numai un text, fără imagine, are puțin.

Dragoș, mă plimbi prin concepte, mai sus, dar vezi că eu nu sunt doctor în limba română, ca tine, nici măcar doctorand ci parcă o scriitoare mai simplă, după studiile tematice, deși am unele profunzimi, pe care mi le recunosc. Am terminat și liceul de Informatică, 15 biți e foarte puțin, un mega are 1000 de biți, de fapt bytes, de fapt 1024, cred, iar un giga 1000.000. Mi se pare de fapt că pozele au câțiva mega, deci sunt mai mari, de ordinul miilor până la 10.000 de byți, bitul e foarte mic, 1/8 din byte, ceea ce nu are nicio importanță, fiind mai puțin decât 1/1000.000 dintr-un gigabyte de informație. Am terminat ASE-ul și liceul de informatică.

Nu sunt totuși atât de anodină, am aspirații în literatură, deci exist.

Eu spuneam cuiva ieri, văd că se mai spune și pe site, s-a spus demult, de fapt, nu e ceva nou, spun psihologii și oamenii spirituali, cam toți, meta-gânditorii, misticii și chiar și atrologii finuți și psihologii, un om este o îmbinare a înețelepiciunii, inimii, minții și sensibilității, un mers inimă-minte, prin viață, este un spor onest de feminin și masculin, care se dezvoltă și se exprimă, mereu.

Apoi, noi ce să facem, trăim și simțim, ne exprimăm, comunicăm. Iubim. Gândim. Pentru că cu asta ne ocupăm. Eu sper că am ceva talent, dar o foarte mare bibliotecă de informație, în ceea ce privește literatura nu sunt, pentru că am terminat studiile în domeniul real (trebuia să fiu ori informatician, ori gen economist, toată viața, dar în schimb scriu). ”În rest, ”scrieți numai scrieți...” dar dacă nu am terminat ca tine literele sau la Leonard, filosofia, am un talent sper nativ, de care nu mi-e rușine...

Din ultima ta frază, nu am înțeles mare lucru, drept însă e că nu mă recunosc ca prostuță, exagerat de mult, ci tu ca fost doctorand, ceea ce e foarte ok, doctor în litere, acum, cunoști, față de mine, anodină în studii de specialitate, dar talentată.

Ceea ce e ok, o carte nu se scrie cu un manual, dar pot spune și eu ceva autentic. Ca să mă bag în seamă, inclusiv literar și să fiu un fel de Creangă (de copac, înalt și vechi, frumos, dar varianta cult Q.E.D.) dar nu sunt, îl am însă în vecinătăți pe Blaga, drept în Lancrăm.

Mulțumesc pentru trecere... Steluța, adorabilă, ”adorantă”!

Typo

O cratimă în plus și câteva cuvinte bulibășite, puțin, dar mă grăbeam.

Pentru impresia generală și cu tot comul de mai sus, pentru Ionuț, las stea.

Maria Mitea, care e leneș, e prin spațiile agoniei, domniță leneșă și frumoasă.

Eu așa zic, Maria e domnița... Toma și Măriuța noastră. ...Să nu divagăm însă de la poem. Mi-a plăcut, dacă este să remarc și eu ceva, pe lângă ce a spus Dragoș, așa îmi face și mie impresia, cum ai explciat, nu este un poem pur intelectual, net intelectual, ci mai degrabă se face o fandare în pluri-conșitiință, ca și cum ai sesiza ceva din logică și rațiune, dar cumva paralel, cumva intuit și dacă vrei și foarte mult filosofic.

Dar nu e filosofie, e un al șaselea simț intelectual. Așa îmi sugerează mie unele poeme de-ale tale.

Mi-a plăcut ce e mai sus. Și mie îmi place cifra 55, e cumva 5 dublu, un ”foarte 5”, dacă îmi îngădui așa zis-a greșeală, eu de exemplu sunt pe 15 mai, care are doi de 5 prin el, și 5 e simbolul fetei, al primăverii fetești și al prospețimii tinereții fetei, al frumuseții din binele foarte feminin, din câte mai țin minte e un număr norocos, pentru fetele tinere și al tinereții.

M-am răzgândit acolo, modific (e mai drăguță poezia, ai dreptate) dar nu mă combin, azi... :)

George, de fapt, ca să îmi dea ideea ok, mai recurg la artificiu, mai despart... Eu prin cartea mea de sonete... Te miri ce am făcut, poate, ca să pun o cratimă, mi-am asumat de fapt ca Patent de sonet (în prefață) o expresie gen (versul 1):


Mi-au dat lalele,-n pârg, de dimineață
Ca să îmi duc genunchii la fântână...
Piciorul roz, sub lacrimă, rămână...
Până mă spăl cu mâna pe la față.

Mă refer la primul vers... (Nu e din carte, catrenul, pentru că nu am cartea de sonete, acum, e un catren spontan pe care o să îl folosesc, când mai scriu.) Mulțumesc.

Diferența este în primul caz:

el îi/i -a spus...

În al doilea:

vina îi/e -a copilului

Dar e legare de același stil, cred...

”cu îi legat de verb”, erată...

Vă mai aștept!!!!

Cred că ”el i-a spus” ”vina i-a copilului”, e ceva asemănător, ca trehnică de aplicare a cratimei, cu î legat de verb.

E corectă varianta mea, cred, oricum eu vă mulțumesc din suflet pentru atenție și multul interes. Sunt surprinsă foarte plăcut, mai treceți, eu vă mai aștept!

Poate, ambele sunt corecte, atâta timp când nu se produce confuzie... Eu am vrut să evit acel ”vina-i”

”e-a” normal, că nu se folosește...

vina-i se traduce prin ”vina lui”

în grai popular, eu am respectat logica normată de transcriere, ca să se înțeleagă corect graiul din popor simplu...

”vina-i” a copilului

vina i-a copilului

cum vi se pare mai corect???

”Căci, vina îi-a copilului de baie...”... ”i” este rămășiță pentru este/îi, în grai popular sătesc.

Se mai folosește, în grai transcris din vorbă de sat, înspre transcrierea notată popular.

Mi-a plăcut textul, are un fel de drămuire până la sintetizare, uneori stilurile foarte mature tind să se scurteze foarte mult, pe parcurs. Eu nu aș renunța la stilul mai amplu, care a existat în unele poezii sub semnătura Valeriu Barbu și aș explora și acel stil, și în continuare... E un fel de direcție valabilă în două sensuri, dar tot poetul alege cum să scrie, ”el este șeful”.

Mă bucur foarte mult că mai intrați aici, pe site. În general, din autorii mai vechi, cam cu foarte mare distanță poetică, ca timp, ca poezie...

Fapt pentru care vă prețuiesc prezența pe site, o prețuiesc foarte mult.

Mi-a plăcut foarte mult, e un soi de neputință aici, mi-a plăcut tare mult până la ultimul vers, pentru care las stea... Îmi pare un pic forțat finalul, e multă tensiune până la ultimul vers, e multă aglomerare psihologică în versuri puține, ca să justific motivul stelei. Care e meritată pentru ghimpele din fiecare vers, bine plasat, în întregul compozițional.

Dar la ultimul vers aș reface, îmi pare un pic din altă poveste... Eu m-aș fi legat de orbite... aș fi pus altceva, gen... ”pământ”. ”În locul ochilor, voi pune pământ.”

Dar e frumos și cu luna, cu aproximație, dacă lăsați așa, mai puneți, eu zic, un vers explicativ, concluzional, ”De ce puneți luna, totuși?”

Mi-a plăcut foarte mult, cred că merită mai mult decât steaua mea. Eu am un întreg roman, pe această temă, unul cu copaci și pereche, e foarte frumos ce e mai sus și empatizez maximul.

Aș lăsa cam 4 stele, cu aproximație, dar aștept și alți colegi, în caz că au drum pe aici...

Cu mult drag și cu multă admirație pentru poemul de mai sus... E foarte profund, ”marea scăzuse”, ”cranii albe în rama lemnului prindeau rădăcini”, absolut perfect.

Foarte frumos... Nu mai citez, pentru că e perfect, aici. Felicitări...

Ba nu tăia merii, că se găsește vreo codană să o prinzi de cozi. (la umbra lor)