Iulia Elize

Poate, fiecare își asumă niscaiva preferințe textuale, textul este mult mai bun acum, dacă cumva preferința lui Dragoș a fost grăbită, eu accept scoaterea steluței. Dar și Dragoș, trebuie să fie mai atent, dacă îmi dă numai ”9.50”. Oricum, steluțele, vă spun, sunt subiective, ”contextuale”, adnotate ”subiectiv-obiectiv” s-au însteluțat texte mult mai proaste, asta ca să îl scuz și pe Dragoș, care poate ar fi vrut contextual, un însemn literar, din câte îmi aduc aminte, să îmi lase un semn de apreciere sau curaj, de postare. (Dacă s-a grăbit, accept scoaterea steluței, iar Dragoș să fie mai atent.)

Ultimele 3 sau 5 steluțe, către textele lui Dragoș Vișan, sigur nu au fost ale mele.

Așa e, cum spune Claudiu, din păcate domnule Ionuț Caragea nu înțelegeți situația și sunteți nițel cam conspiraționist, în legătură cu ea (situația)... Abia acum am citit comentariile suplimentare, de sub text. Așa că acum vă răspund. A spune că este o reciprocitate de steluțe între mine și Dragoș, este cel puțin o mare exagerare. Nu e realitatea, nici nu îmi aduc aminte, de când de fapt nu prea l-am comentat, din păcate. Îl respect, foarte mult, îi citesc textele, atât, nici nu îl cunosc personal, am înțeles că e doctor în litere sau critic literar, eu nu știu, una, nu mi-a recenzat niciun text, CUM DUMNEAVOASTRĂ, din câte am înțeles, de pe sit. Nu îl cunosc de mult de pe site, nu am avut vreo tangență gen profesională sau de altă natură. Și vreau să mă opresc aici, pentru a nu jigni pe Dragoș Vișan sau imaginea lui integră, care nu mă include pe mine, în vreun fel, relațional și privat, de reciprocitate de vreun fel.

Numai bine, pentru că în rest, aberații, kilograme.

”își aștepta diligența către Dumnezeu”, primul gerunziu l-aș lăsa. În rest, ”hidratând” și ”jucând” pot rămâne, sunt la suficientă distanță poetică și nu strică ideea primei strofe.

Pentru mine, în cazul enumerației, mergea și cu virgulă, dar dacă ți se reproșează poate că sunt multe gerunzii, ceea ce e chiar o observație de multe ori justă, fă atunci o idee de conjuncție mai clară. Nu e rău, dacă stau mai bine să mă gândesc, cu simpla enumerare... Pune virgula, între ele.

În plus, te rog găsește un titlu bun. Încearcă să nu te mai joci, când alegi titlul, vezi să aibă legătură cu ce e dedesubt.

Încearcă să schimbi titlul. Steluța e meritată, pentru text, dar dă-i un titlu bun, textului.

(Eu mai mereu mă chinui la titluri, nu știu de ce sunt mai nesigură pe ele, uneori, și de obicei mă gândesc mult, până să îmi iasă unul de care să fiu foarte mulțumită. Dar și eu mă străduiesc, să nu gafez titlul.)

Așa e, Dragoș are dreptate, de exemplu, în strofa 1, sunt două gerunzii, eu aș lăsa maximum 1. Se poate scăpa ușor de un gerunziu, pe 10 versuri, unul e acceptabil.

La ”umblând” și ”împingând” e ok, părerea mea, pentru că este un vers de enumerație.... ”umblând şchiop, împingând piatra”, se face un plus necesar al ideii, o îmbogățire sensuală, eu ca să nu deranjeze și ca să aibă efect poetic aș pune o conjuncție de legătură: Are, și efect, cum spuneam: Ca să se vadă legătura dintre idei: ”umblând şchiop și împingând piatra”.

În rest, e un vers alb scris foarte bine, mi-a plăcut ideea din text, felul cum se derulează pe idei, dar și finalul poemului are mult sens și noimă, e chiar bine plasat, logic, poemul e bun, așadar pentru poem, în afara cum spuneam a unui gerunziu în plus, pe primele 10 versuri, pentru faptul că e un poem totuși de 9.75 las cu foarte mare convingere stea.

Mult succes și spor în a scrie și versuri libere!

Și mie îmi dă un pic senzația de oboseală, cred că dacă îl mai potoleam, scribic, verbal, sau dacă relaxam versul, ar fi ieșit un discurd ”epatant” (pentru că e un poem lung, amplu). Dar o să mai meditez la observația asta.


Îți mulțumesc foarte mult.

Mulțumesc Leonard, suntem noi femeile mai dezaxate, axate, parcă, câteodată, ne gândim că un bărbat plin de țărână e sexi, e ceva ancestral, aici, sătesc (doar că lipsește apa, trebuie să mergi la fântână sau prin casă, după ea) dar sunt ape potrivite, de fântână, vailing și cană de fontă, mică, fantezii universale, celelalte. Chiar și orășenești, zic și eu. Poate, transpirația și țărâna au sens, nu știu, feromonic. În rest, copacul e ceva foarte vechi, prin toată creația mea. Mulțumesc pentru trecere, cu mult drag am primit semnul tău și te mai aștept, mai ales că vii cam prea rar și ești cumpătat, poate reținut, așa cum îi stă bine câteodată unui scriitor gen bărbat parcă conștient, foarte mult, de propria valoare litarară.

Un semn de bine, să mai scrii și tu și ne citim.

(Cu drag, Lua)

Anna, invidia este mare, contra unei iubiri mai mari. În rest, invidia naște stropșeli (măcar virtuale, ideale) care în fața evidenței însă, sunt superflue, chiar dacă câteodată ating... (ba, să nu atingă!)

Mi-a plăcut, e un fel de învingere, prin dragoste. E un discurs foarte fain, poate trecerea prin poveste, e doar o modalitate de a vedea că din afară dragostea este gri, iar dinăuntru albă. Oare câtă lume nu îl invidiază pe Harap-Alb, care de fapt este cel mai pozitiv erou, însă în fața morții, toți suntem la un moment dat niște perdanți, dar nu acum, umbra este surclasată numai prin dragoste și speranță, și drag de ceea ce este, genuin, sfânt și bun...

Elogiu iubirii, în ciuda petelor din viață, care se disipă, însă, deși par mai ”nașpa”.

Am introdus un foarte cunoscut jargon, ca semn că și eu cred, în mult bine, în general. Ne mai hlizim, frumoși, nestăpâniți... Sinceri...

Mulțumesc, Emilian. Un editor, dacă este prin zonă, este o steluță în plus. Ce încurajare să mai fie, Emilian, la câte cărți (ok) am editat...

Mulțumesc.

Mulțumesc Dragoș, prea mă îngrădea, pentru poeme mai mari, sonetul, așa că am zis să îmi aduc aminte numai un pic, de mine.

Anna, mă bucur că te-ai regăsit, e un poem încarnat, este filosofia ploii de vară.


Mulțumesc din suflet pentru popasuri și steluță, cu mult drag v-am primit.

Lu (Iulia)

Banul e din ăla nasol, nu are absolut nicio legătură cu nimic, decât cu luna care îl luminează. Cred...
Dar să nu luăm prea în serios, nimic. Azi.

Mâine e marți, deci mai citim, și mâine... Cu plecăciuni, neserioase, optimiste și albe,

Spor la ghicit colegilor, am intrat pentru un poem, pentru că s-a făcut un fel de aluzie, în acest topic...

Sunt tot felul de poezii, numai bine să fim noi, și ghicitorile d-lui Miclăuș sunt excelente. Salutări, în special repondenților, tuturora! Cu mult drag!!!!

Dragoș, te anunț că nu voi folosi decât ceva cu Irina... Mulțumesc că ai fost cavaler, dar eu, spre insistențele lui Ionuț, am modificat. Așa am vrut, pentru că așa a căutat Ionuț, așa că m-am condus frumos după el...

Poate, răspunsul la ghicitoare îl va da prezentul. Cine știe ce va mai fi, de fapt... Pentru mine, nu prea contează prea mult o chestie acută, care mă lasă fix rece. Gen monetar, care se pune, dar pe la mine era ort, așa că îți dai seama ce și cum, fapt neimportant, pentru că e numai un poem foarte simplu.

Poate, sunt subiectivă, pentru că îmi îndrăgesc sonetul.

Poate acolo ai văzut greșeală, când nu era:

e

”lalele-n pârg”

fără articol hotărât, așa că înțeleg că poate ai crezut că acolo era ceva silabă în plus...

”lalele-n pârg” vocal, nu optic, și nearticulat, consider că e chiar frumos. Dar poate sunt subiectivă, pentru că a început să îmi placă mult varianta asta...

Dragoș, modificarea în primul rând e pentru tine și îți dedic sonetul, perfectat, semisonetul îmi rămâne în inimă, dar în carte se va trece ultima versiune, întotdeauna ultima este aceea care este imprimată. Dacă steluța era pentru semisonet, eu o consider retrasă, pentru că am retras, de fapt, semisonetul, înlocuindu-l, dar o păstrez pe undeva prin inimă și îți dedic cu încredere sonetul perfectat, dacă cumva îl vrei... Eu sunt, de fapt, o perfecționistă și o nebună, după perfecțiune, și pe site modific, des, editorii mă știu, că sunt ultra-perfecționistă și aproape sunt dură cu mine, dar, de fapt, numai să mă vezi pe la cărți, tipar, cât stau prin ele, intens, în corectură, așa că nu îți pune mintea, numai, poate cu o perfecționistă...

Ionuț, petalele dau în pârg, e o metaforă, se înroșesc, se fac mai roșii. Floarea înflorește și se mai colorează, se dezvoltă. Petalele pârguiesc. În rest, mă bucur că de fapt m-am supărat, nițel, sub text, dar măcar am revenit mai pusă pe treabă, dedicată și sclavă poate auto-pretenției. Drept pentru care îți mulțumesc. După cum vezi, am ținut seama de ce ai spus, nu că poate nu era un sonet frumos, chiar și mai înainte, nu era rău. Avea un oarecare nivel ștachetat, dar acum l-aș întări, l-aș ridica, l-aș tipări, numai să văd cum a ieșit.

Dar le trec prin ciur, pe toate. Oricum, sonetul de mai sus l-am scris mai mult pentru că aveam deja în plan, de ieri, poate, această poezie.

Mulțumesc Ionuț, mulțumesc Dragoș, Dragoș de fapt ”m-a strigat din urmă”, așa că înțelegeți-l, de cavaler. Simbolic. Și nu săriți pe reciprocități, căci nu e cazul. A fost un gest cavaleresc și onorabil, țin să îi mulțumesc, iar dacă i-a plăcut semisonetul, cum spune el, că poate e drăguț, o să consider steluța simbolică și cavalerească, o să trec dedicația când scot cartea, în viitor, dar pe cealaltă versiune, de tipar... Nu o să te uit, Dragoș!

Am corectat. Sper că e mai bine. Mă grăbisem, o să fiu mai atentă.