Iulia Elize

Mulțumesc pentru fotografie! Am vrut să las semn, puțin mai devreme, sper că nu e prea târziu, nici acum... Multe mulțumiri echipei de editori și nominal celui care s-a ocupat concret!

Dragă Maria, mulțumesc mult pentru popas, îți trimit cartea dacă vrei, ți-o trimit cu drag, încă nu e gata, cum vine, ți-o pun pe poștă. Așa e, sunt muncitoare, lucrez, mereu, pentru că munca nu trădează, ci e crez al sufletului.

Cu mult, mult drag...

Recomand, editorial, o mai mare curățenie pe texte, gen atac la persoană. E un site de mare onoare, recomand pe viitor, chiar dacă plec, chiar dacă rămân, o mai mare atenție, pe site.

O să mă retrag de pe acest site, într-o zi, dacă așa e mai bine, pentru toată lumea... Uneori, e mai bine să alegi plecatul, dacă este o atmosferă de așa natură, dar îmi pare rău pentru eforturile de bine care s-au făcut pe acest site...

Probabil, faptul de a fi prea bun, în materie de literatură, deranjează uneori. Nu înțelegeam de ce biografia nu se pune sus, de autori. Sunt autori care au scris cărți, dar nu își pun sus biografia. A fi prea bun, poate deranjează alte orgolii...

Nu se înțelege că a fi mai mulți buni ajută trendul literar, era, a fi un grup care e mai bun într-o eră, o epocă literară, potențează pe toată lumea. Nu, sunt aici oameni, care percep vârfurile care pe o amenințare și poate de asta se subminează, ei nu văd că sunt câștigați, dpdv literar, dacă sunt însă mai mulți buni, pe aceeași linie. Întotdeauna un trend general bun, potențează pe toată lumea... În general, eu zic că comunicarea e disfuncțională, însă. E un fel de ”cățărat”, pe ceilalți oameni de valoare și o subminare a calității...

Data viitoare, în dar o steluță, mai amplă... În afară de portocaliu, care e culoarea mea preferată, orice altă culoare, în bleu.

Bleu cu un fel de pajură desenată pe ea, ca să ne aducă aminte de povești și foiletoane despre persoane, inventate de oameni care probabil nu au ce face, în timpul lor liber, decât tot felul de remarci și atacuri la persoană, care ni se va promite că se vor repeta... Așadar, continuă tot așa! ”Ține-o tot așa”, cum zic românii (și tu, de altfel...)

Totul e să fim politicoși pe site, mereu, ceea ce e un mers bun...

Așa e... Ce mai e și un atac la persoană... Atacăm, atacăm, real, voalat, tot înainte, cadențat. Ce mai e și un atac, un fel de mămăligă cu brânză, pe care o mâncăm constant, numai că stomacul care se apleacă e al atacatului (la persoană).

Îl aștept... Un poem e ca un fel de fluturaș, dar nu de la salariu, ci de la prea multă emoție, când ne gândim la scumpa și draga copilărie...

Mulțumesc, Ionuț! Aștept și eu cartea, să fie gata, în sfârșit. Tu știi, e un sentiment deosebit, parcă e o surpriză mereu altfel, când îți iese o carte nouă, chiar dacă s-au adunat deja multe... Eu la fiecare carte nouă am emoții, de fiecare dată sunt emoționată ”cum iese...”


Mulțumesc că ai trecut, înseamnă mult pentru mine, ca scriitoare... Toate cele bune și ne vedem pe site! :)))

Las și eu o steluță, să se știe că nu mai doresc parodii, deși apreciez specia... Dar e greu să fii în sandalele pățitului, nu că nu e amuzant. Aș prefera să se scrie mai ”domestic”, e greu ca numele să îți fie parodiat, nu vreau să umblu niciodată numai în papucii mei aparenți....

Foarte frumos! Mi-a plăcut! Este un poem matur, ridicat din sieși, ca o pirită care nu mai necesită șlefuire, ci este perfectă, așa cum arată, exact. Îmi pare ultimul vers contradictoriu, dar numai aparent, te gândești ce e acolo de fapt, dar e ciobul de la cubul nichitian, care vine să te provoace să te reîntorci și să memorezi ideea poemului. El are efect, este penetrant, îl ții minte. Probabil fiecare transformare, chiar și dureroasă, a omului, fiecare experiență se percepe și carnal, iar poemul vine să deslușească nuanța și să o arate, cât de frust și cât de asumat posibil, cum spuneam un mod pur și organic.

Am trimis Coperta finală, vrând să up-datez, pe site, și nu am reușit. Cred că e în baza de date, am trimis-o recent. (cu cod de bare...)

Dacă poate cineva, un editor dacă are timp și mă poate ajuta... Mulțumesc!!!!

Nu știu cum să up-datez fotografia articolului...

Dar de ce ai făcut-o pe Liz scriitoare, ei vezi, stai așa. Că e cu skepsis.

Distrează-te, oricum s-au mai distrat și alții, cam de-aia au fost sabotați și hliziți scriitori, inclusiv pe acest site, de-aia au plecat Anghel Pop, și alții, scriitori au mai fost atacați inclusiv sub Ceaușescu.

Lista atacurilor la persoană, se poate urmări pe site, nu am fost singura. Noi scriitorii avem miere pe mâini și trag bine muștele, la miere....!

Ce manuscrise are Eliza, că io nu știu. Vă rog nu mai faceți parodii cu scriitori cu numele meu.

Nu îmi convine că folosiți o prescurtare de la numele Eliza, ca și despre o scritoare. Puneți altă meserie, sau numiți-vă fiica scriitoare Eliza (Lizzie) așa cum mi se spunea și mine. Și eu îmi voi numi nepotul Sorinel, scriitor, căci e nume rar și e scriitor. Să văd dacă vă deranjează...

Mulțumesc Maria pentru suport! Te mai aștept... Sper că ți-au plăcut poeziile, cu tot dragul!

În toate domeniile, de fapt, țara noastră trebuie să fie super ok, mai ales politic, când niciodată nu e cazul să suscităm păreri de rău, cu privire la trecut.

Așa că: go for it.

Lasă Dragoș trecutul mai în spate și nu te mai gândi cum nu trebuie. În general, Germania a fost ajutată după război să își revină, planul Marshall, iar după aceea a venit momentul memorabil când a căzut și zidul dintre Germania federală și cea democrată, așa că Germania e, desigur, foarte bine cum e acum, unită și fără griji, ditamai pion european foarte echilibrat și puternic, mai ales față de o Românie, fără o voce prea acerbă, în cazul celui de-al doilea război mondial, ci poate numai moderată. Tu crezi că e ceva prin mintea noastră, de fapt. Numai o iluzie că cineva nu ne apreciază, pe noi, vreun pic, când noi suntem de fapt bine mersi și ditamai europeni cu toții, nu numai România, care a fost în respectiva vreme un pion mai mic, decât oricine, nesuscitând nimic care să conteze prea mult sau evident, din partea trecutului. Astfel încât să nu fim apreciați noi, azi. Lasă documentarele, nu te lăsa influențat tocmai de ele și bea un ceai sau o bere bună... România e prietenă cu toată lumea și foarte pacifistă și bine, mereu. Așa să fie mereu, eu așa îi doresc României...

Multe salutări!!!!

E foarte trist că România, iar noi suntem români, nu l-a apreciat, nici ea, România, pe Regele Mihai, nici cât timp a trăit și cât timp a fost aproape de/și în România. Bunicul meu a fost veteran de război, mi-aduc aminte că am primit o vizită de la Regele Mihai, în Alba Iulia, imediat după ce venise în România după foarte mulți ani petrecuți afară, iar eu am plecat cu bunicul să îl vedem. Bunicul l-a adorat, a dat mâna cu dânsul, dar nu multă lume l-a ovaționat pe atunci... A fost puțină lume, dar înfocată. Trebuia ca România să se implice mai mult, să îl implice în viața politică, dar eu una tot ceea ce țin minte este nu un tron, nu un scaun măreț, ci numai un scăunel simplu, cam modest, pe care a șezut mulți ani după întâlnirea cu bunicul, după mulți ani de nepăsare românească, doar un scaun cam modest, pe care a stat un rege minunat, în parlamentul României...

Vorbele lui de pe acel loc, modest, prea modest, au făcut însă lumină de soare, în sală. Eu numai atât îmi aduc aminte, dar amintirile sunt cumva încă în mine.

România nu a știut bine, ce să facă cu oamnii ei foarte demni și buni, așa că cum să știe alții, dacă noi nu am putut și nici nu am știut.

Dragoș, și eu amintiri, foarte pregnante, în mine. Bunicul, fericirea lui întipărită pe chip, cât aveam 9 sau 10 ani, eu așa țin minte, bucuria bunicului a fost și bucuria mea, că l-am văzut, pe el, bucuros. Așa am perceput la 10 ani, am în mine acum tot, să conteze numai bucuria bunicului, fost deținut politic și mare om respectat, de au cântat cu fanfara când nu a mai fost, între noi. Iar eu abia atunci am înțeles, că a fi un bărbat respectat în viață e foarte mult, sau am înțeles mai bine. Numai amintiri, bucuria bunicului meu stă acum prin curbele din care mi-e făcut sufletul.