Tragerea în sine (însuți)...

Dacă vrei să mă întrebi ce mai fac

Sunt bine

Oarecum sunt mâhnită uneori

Dacă pisicile alunecoase nu mă înțeleg iar eu nu înțeleg limba lor

Sau celelalte animale

Este un fel de profunzime neînțeleasă de nimeni, poate uneori pricep

De ce copacii nu vorbesc cu copacii, în timp de lipsă a gheții pe stradă

Și a patinelor tale, dacă îmi imaginez

Că mă iubești, sau poate trec mai departe

Cu sănii mari, foarte mari, din cleștar iar tu nu ești pe nicăieri

Caut baluri unde să te întâlnesc

Cine ești tu care mă iubești

Cum te numești

(Exiști, m-ai iubit mă iubești cum te numești mi-ai spus ceva important în trecut

Îmi vei spune în viitor cine ești sau cred că exiști...)

Sunt suflete-dar care se caută în zadar

Cum te numești, dau cu o mână la o parte norii parcă iar ei

Nu știu pe unde ești, pentru că îi întreb, i-am tot întrebat

În timp ce te căutam vremelnică prin nori de împrumut și prin paradisul ascuns

Nu știu cine ești sau cum te numești

Norii sunt fazi, lumea de sub nori începe din mine

Și atunci realizez că totul este profunzimea inutilităților

Copiii sunt tot ce am

Glasul acesta care se aude la fereastră și se joacă cu mingea

Fim, atunci, băieții și fetițele din parcurile de joacă

În rest, căutările încep în rostul de astăzi, nu în alchimist persoană curată care se joacă cu mingea

Sunt un fel de oameni pricepuți, un cerc al persoanelor înțelese, fără să își vorbească prea mult

Persoanele sunt adulte și se joacă cu mingile

Ia să văd ce găsesc

Dar cobor în mine și găsesc tot.

Și pe ei.

Îmi pun îmbrăcămintea în dulapuri tăcute și implor păsările să plece, dar ele

Oricum vin, știu că tristețea se duce

Pârtii tăcute și albe, și atunci mă ridic și mă descopăr pe mine

Sunt pârtii mari, sunt copiii, bineînțeles, și sunt hintele (leagănele) și pârtiile

E bunicul, e tot, apoi îți jur

Sunt mai frumoasă decât tine, care nu știu cum te numești

Pentru că în mine e bine și ninge...