Zânele Pădurii...

Mă simt ca o prelungă anatomie în care stau, și stau

mă analizez pe mine însămi, de la un capăt la cerbul capătului

unde sunt cerb

un fel de încâlceală a picioarelor de animal cu cea a stelei, picioarelor ei îndepărtate

stea, care stă deasupra și ajută steaua ce mică, din dreptul frunții, albă, de lână

sunt un cerb nobil, cu picioare sensibile

sunt o fată

cu frumoasele mele picioare

cu care calc prin această pădure, de zeci de ani, sunt acum...

în pădure sunt tot felul de fructe și de ierburi în care cald este și sunt bursuci

cuminte este iepurașul cel trist, dar și urșii stau de pază pentru că le-au priit zmeurile

este pace în tot animalul, pentru că iarna a fost blândă

ramuri și ierburi au fost...

scorburile au fost pline de provizie vegetală și de muri, cu fructe pe ramuri

și ei au burțile pline de ramuri de copaci prelungi, de la capătul cerbilor

unde este lapte pe jos, ursul este într-o poveste mugește

cerboaica le răspunde, mugește, că și între balene sunt foarte cunoscutele limbajele

și atunci cine domnește peste pădure, dacă toți sunt sătui de copaci

într-o iarnă prea blândă, cu ramuri și fragă

dacă urșii au mâncat ramurile și sunt sătui de copaci și de frunzele stejăriților

unde fugi

ce ești, cerb?

eu simt tot, omule, pe dedesubt se întinde o mare albastră care înghite pădurile

de aceea fug...

este numai o poveste care, însă, mă înspăimântă

și picioarele mele sunt foarte speriate pentru că Marea Sarmatică

sau o altă mare, nu știu, dar trupul meu, marea

se întinde chiar dedesubtul acestei păduri...

ce vezi?

dedesubt este numai apă, o mare lată și întregă

plină cu nestemate și cu corali tineri

ce tot zici, cerbul meu,

cu pește,

încrengături de aur și de diamant stau dedesubt, dar noi nu mâncăm, de obicei, diamante

pădurea aceasta, ne e frică dacă mâine nu o să mai existe

atunci ursul, leul și cerbul, dar pe aici lei nu sunt

și până și iepurașul se vor hrăni cu pește, dar și cerbii și căprioarele,

sau cu ierburi marine

de ce fugi, unde fugi...

ce o să fie mâine, eu de aceasta plec și merg la Iisus Hristos

să binecuvinteze pădurea aceasta, în care stăm toți

să dea la o parte marea

pentru că cu aur nu ne putem hrăni nici cu diamante

căci, în pământul mării nu se poate înfige copita

pentru că e apă deasupra...

nu vă e frică?

unde mergeți?

noi suntem Zânele Pădurii fugim către Zânele lui Dumnezeu

dacă apa este, posibil, numai o altă pădure... ne-au spus ele, Zânele lui Hristos, că dedesubt e o altă pădure.