Pădureanca

Mașina aceasta perfectă de făcut zâmbete

Scade din infinit, până pe o frunză

Iar frunza zâmbește ai văzut tu vreodată o frunză care zâmbește

Privighetoarea s-a așezat drept pe ea și așteaptă insecte

Sau poate doar un pai visător

Iisus, și El mă strigă din paie, să nu mă las

Este prunc și în jurul Lui sunt îngeri, este matur și este și bătrân

În jurul Lui sunt îngeri

Dumnezeu necunoscut

Dar, eu stau în otavă și plâng

Este toamnă

Cerceii mei mă strigă, din spate, rotunzi

Prin mine trec ghionturi umplute cu cafeaua pufoasă ce vine

Îmi număr portocalele și nu îmi ajung, în Crăciunuri înalte

Măcar plâng, îmi pot contoriza o lacrimă cu ceasul de la mână

Dar frunza e tăiată, e otavă, e iarbă tăiată

Sau poate e, din nou, primăvara, dacă libertățile știu prima rundă de ierburi frânte la pământ, jos

În mine s-au învechit oasele și s-au făcut mugur ars, din Tars, și vinars, de un ochi ars

Unde e copacul, căci frunza nu mai știe pasul pădurarului

Ochi de pădure

Este pai, este pai, cuib, Iulia, Iulian, Iulianus, Iuliana, Iulică, Iulie, Julia

Să mă iubești, dragostea mea, prin iulie

Prin mine să treci

Pădurar vechi, vin vechi,

Pentru că frunzele nu prea zâmbesc, în pădure

Umbrele de tot felul, roz și alb, cu buline, mă umblu, prin mine când nu știu zâmbi, dar nu plouă

Mă gândesc la un telefon vechi, cu furcă... Este turcoaz. Mă dor degetele, mult...

Văd săruturi sub ochi

(lacrimi).