Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Iulia, veche

imaginarium, poezie cu vers întors (ars poetica)

2 min lectură·
Mediu
Din câte bătăi de inimă am adunat
A ieșit un ceas uriaș, dezonorant de mare
Dezonorându-mă
Figlia vostra
Onorându-mă, peste ierburi umede
De ai ști câtă tinerețe trebuie să dea pe dinafară, din tălpi
Cât pământ trebuie să curăț, de prin arat propria viață
Porumbiște
Câte riduri să se tragă, în carne
Ceasul îl pot purta cu mine tot timpul
Ionuț zice că e cât o ciocolată de mare
E bine, e sub sân și nu mușcă
Dacă l-aș băga în seamă mi-aș compara inima cu un câine
Ea m-a păzit, bătând și cronometrând singurătăți sau blândeți, dacă eram cu tine
Timpul s-a oprit, iar câinele mârâie
Ești lângă mine.
Ești lângă mine,
Timpul s-a oprit, iar câinele mârâie
Ea m-a păzit, bătând și cronometrând singurărăți sau blândeți, dacă eram cu tine
Dacă l-aș băga în seamă mi-aș compara inima cu un câine
E bine, e sub sân și nu mușcă
Ionuț zice că e cât o ciocolată de mare
Ceasul îl pot purta cu mine tot timpul
Câte riduri să se tragă, în carne
Porumbiște
Cât pământ trebuie să curăț, de prin arat propria viață
De ai ști câtă tinerețe trebuie să dea pe dinafară, din tălpi
Onorându-mă, peste ierburi umede
Filglia vostra
Dezonorându-mă
A ieșit un ceas uriaș, dezonorant de mare
Din câte bătăi de inimă am adunat.
001.113
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
220
Citire
2 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Iulia, veche.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14178527/iulia-veche

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.