Poezie
Lacrimi frânte... (Invocare)
= clasică simplă = exerciții
3 min lectură·
Mediu
Dacă exiști în lumea-aceasta blândă
Ca o oglindă, mie, desenată
Din sfântul meu nisip, ce-i fără pată
Să mi te-arăți, căci nu sunt de osândă.
De mă visezi, miliarde ani, în spate
Pe-acest pământ, unde-mi țin, parcă, pașii
Arată-ți pasul moale, ca apașii
Spre trupul meu, ce stă în nepăcate.
Dacă dorești, îți țin lumina rece
Să nu mă doară soarele-n osândă
De te-oi iubi mai mult, ai soră blândă
Dar, mamei, mă ascunde, nu mă trece.
Te chem și te invoc, găsește, iute
Un drum, înspre iubirea-ncovoiată
De-atâtea brazde reci, ce stau să-mi bată
Și-mi țin sperieturi, ca unei ciute.
Căci nu doresc, ca singură, în lume
Să trec de orizonturi nebătute
Îmi fac un pas mai tare, și pe vrute
Te voi iubi ca-n steaua de la nume;
Exiști? Și mă iubești? Și, nu-i minciună?
Atunci de ce tot mă eviți, pe lângă străzi
Un sturz mă cheamă în livezi, ogrăzi
Să-ți văd mai bine, chipul, lângă lună.
Cu netrădare, haide-mi și cuminte
Tu chiar că mă iubești? Și nu mă minți?
De mă amâni, îți jur, de la părinți
Că o să mă cobor, pân-la morminte
Pe-Adam îl bleastăm, și îl cuceresc
Nu zic ce fac, dacă nu vii, în lume,
Să plec de-aici, odată, că-i genune
Ca să mă poarte-n lume, nelumesc.
Tu vino, iute, după ce foșneală
Va fi în al meu umăr, orișicând;
Dar nu uita de primul nostru gând
Te vreau în unitate, nu-i răceală.
De ce nu-mi vii, tu nu ești existență
Să-mi fie frumusețea-ți o petală
Adam mă poartă și a lui greșeală
O spăl cu lacrimi, pe sub Penitență.
Și jur că plec, și nu mai zic nimică
O sfântă raclă să mă ”ducă-n stea;”
Și, poate, plânsul dragostea-mi va da
Căci nu mă mângâi altfel, că-s peltică.
Să vii prin umbre-mi, sieși, reciproce
Și numai straiul nostru, de-ar conta...
Te-or recunoaște stropul, carnea mea
Și oase-s nemințite, echivoce.
Dar tu nu vii și nu exiști, lumină...
Sau spuneți, dacă aflu rostul, altfel
Cu licurici și zâne, mândrul Abel -
Ce mă sărută moale, să mă țină.
De ce nu-mi vii? De, tu ești iubitorul
Și cum să îmi astâmpăr osteneala...
Să-mi spună Raiul, Iadul și Sminteala
Ți-o dau deoparte, iute, cu piciorul...
Acuma, știu... Trecut, voi da cu mâna
Prezent și viitor, să te găsesc...
Ori am prezentul gol și nelumesc
Șir, lacrimi moi îmi umblă săptămâna.
Să mă iubești și să te-ntorci, spre mine
E tot ce îmi doresc și pot să sper
Mă uit, în jos, cum un picior de fier
M-a tot purtat, până aici, cu bine.
Dar, tot te vreau, te cer, și-n sorți plecate
De mă iubești, arată-te, tăcut
Căci, mult prea mult am rătăcit, în scut
Sub stele, ce nu au ce să arate...
03931
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iulia Elize
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 461
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 68
- Actualizat
Cum sa citezi
Iulia Elize. “Lacrimi frânte... (Invocare).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14177766/lacrimi-frante-invocareComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Nu este doar un exercițiu de potrivire a rimelor, este un exercițiu de eliberare creatoare a sufletului, o oglindă a poetului, poetei care permite și cititorului să privească lacrimile, zâmbetele, truda, cerneluite toate peste fațetele șlefuite imperfect ale unui diamant care este poezia. Perfecțiunea este rece. Căldura radiază din suflet omenesc...
Am lecturat cu bucurie!