Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nu mai sclipesc

2 min lectură·
Mediu
În altă viață mă cheamă Bianca
Am 31 de ani, dar tot în ochi mi se strânge toată neputința
Nu zgâlțâi te rog
Scaunul cu trei piciorușe pe care stau
E de lemn
Soțul meu nu mă înțelege nimeni nu m-ar fi înțeles de fapt
În mâinile mele vâlcede
Nu se mai vede lucrătura osului meu
Mă urc, foarte tăcută, în tramvai
Copiii mei sunt dependențele care mă țin legată
de lumea aceasta
plină de nedreptate
Dacă nu ar fi ei, aș fi plecat, cu sufletul, undeva înapoi
Ca și când ai face
Rodii din trup
Scot din geantă rujul prea roșu nu mai am nevoie de el
îmi scot și ceasul
Sperând să sar undeva în afară de timp să pășesc de exemplu undeva mai în stânga
Mă fac păsăre dar aripile nu mi le mai arăt la nimeni
Pentru că am nevoie, de ele, prea mult timp
De aici înainte
Nu cred și nu mai sclipesc
Fereastra de la geam îmi stă deschisă și e pasăre cu străveziile
mutilări evidente
La fel ca și mine
Este nedrept să fii femeie, dar și mansardă, la fel
Care așteaptă femeia cuminte
Și păsările
Cu aripi albe
Așa că mă ridic îmi rup în mine toate rădăcinile
Mă fac una cu ele
Și mă ascund în pământ să fac jir
Mă scufund într-o stea ca în pământ să mă fac jir
În rădăcina mea și în jir
Mă țin ca o pasăre
Albă
În trunchi, o pasăre e mult jir și rădăcinile nu sunt deloc putrede.
001.186
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
255
Citire
2 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Nu mai sclipesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14155339/nu-mai-sclipesc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.