Plata cântătorului

E ca si cum te-ai naște din nou, bei paharul de apă, și capeți glas de pasăre galbenă, începi să devii Beatles

și nu mai vezi cerul deasupra;

plata se va face, desigur, după aceea;

dedesubt, un țăran care sfărâmă pâine

în degetele lui bătătorite

care au înhămat, nu demult, caii și bivolii

uneori bivolul îngenunchează e ca omul trebuie să tragă după el plugul și să are Golgota

când cerul, desigur, este, undeva, sus, desigur; și cât se poate de real;

îngerii albi încearcă să păstreze, mai dinainte, tot felul de urme

pășești

și urma ta rămâne întipărită în zăpadă

a doua zi ești altfel

mai treaz

ca un lup!

nu ești lup... ești frumos și pășești, urma ta este delicată

și plină de perle

este o naștere alburie

e ca și cum te-ai tot naște, din mamă în mamă, din țărănci și din maici cu feciori fără nume

cresc din mâinile lor pomi și niște caiși altfel niște oase de lebădă

ți s-ar forma din nou setea când îți e sete, și foamea când îți e foame

dar mai ales inima

țara țăranul;

când cerul este, bineînțeles, tatăl, care îți ia în mâini sufletul;

E ca si cum te-ai naște din nou, bei izvorul și țara izvorului

poate tu doar îți lepezi sufletul

pe o urmă

ca pe o picătură, nițel prinsă de gheață

ești parcă o pasăre curată frumoasă pesemne;

începi să glăsuiești, începi să îngâni rugăciuni, te închini la copaci și la păsări

la balade cu păsări ți-e inima vie și cânți și cânți pentru că ești pasăre cauți să înțelegi de ce zboară stelele

sunt stelele oare ca păsările sunt oamenii ca pasările nu sunt. atunci stelele cum sunt.

zboară

cum zboară de ce zboară de ce călătoresc atunci dumnezeu cum e este ca o pasăre

mă încearcă oare niște puțin importante și roșii ca zgura aripioare sunt micuță ca vrabia și sunt fantezie

dacă, după mâinile Lui, zboară stele și pe unde este ori călătorește

te întreb despre Dumnezeul tău

pe care nu Îl știe, azi, nimeni

a aprins o torță prea grea de oameni și stele

ea e aprinsă demult, de câteva miliarde de ani, mai bine de treisprezece si încă câteva sute de milioane de ani peste

oamenii sunt după stele stelele după un dumnezeu care ne orbește

(ca stelele)

de-a căutatelea

ca un copil

Îl cauți pe El

și tot plângi...

niciodată când cauți nu găsești iar când nu cauți găsești

deja, deasupra ta este un alt cer, iar ție, cu glasul înfundat undeva în laringe

nu știi dacă îți vine, sărmanul, să râzi sau să plângi...

țăranul, sărmanul, și țara și-au clădit

casa din chirpici

și

din sângele tău

e un Cer plin de sare...

dar mai ales țarina, cât l-a plâns

fiica lui e soție de preot iar bivolii au tras țara după el caii au făcut mânji care s-au vândut la târg foarte scump

țara merge după țăranul ei, ca o femeie;

cu coasa, odată, un țăran, mă va doborî ca pe un câmp

până la Dumnezeu

din nou

iar poteca mă va plânge, nu ca pe o pasăre, ci ca pe un țăran.

Niciun popor nu dispare

pentru că țara e pâinea și țăranul va munci, atunci, cu sare pe mâini;

iar eu voi fi țăranul, cu multă sare, în mâinile lui;