De dimineață...

Frăguțele se găsesc cu gura flămândului și cu tălpile picioarelor

un sărut lacrimilor tale spinoase

rugului de mure prin care a trecut barca ta;

dar te rog Dă treptele și bărcile la o parte

toate barăcile,

darul Sărarului, de dimineață,

ferestrele nu s-au deschis încă,

gurile acelora care mă strigă,

te rog, înlesnește-mă,

să-ți arăt cerul, pe care o să îl urc, odată, desculță,

un sărut lacrimilor tale Ca să mă întoarcă

e desigur cercul În care am pus semințe și pește,

acel spațiu

găsindu-l cu degetele

de la picioare

pipăindu-l

cu ele

nu e mare prea adâncă și nici cer.

calc pe tălpile vrăjitoarelor albe.

e un fel de luntre care duce mai departe prin lume

Dar unde s-a rătăcit Cerberus?

m-am întors din drum cu tot cu coșul de garoafe galbene

da - sunt rare...

unicornii nu au rost decât

dacă se vând pe Diamantul primelor foi ale cărților citite Primăvara

dar ce

pornește,

pornește... vremea cireșilor e mereu prea desculță!

i-aș dori fratelui meu o femeie ca mine,

sunt din nou în picioarele goale mi-au căzut cerceii Cu zgomot,

jos,

pe pământ,

îmi port nevinovăția cu mine, pe mări nu sunt cerbi și păduri,

ci doar Cerberi și păduri, care au fost făcute, din păduri, o luntre prea lată, prea mare...

calc pe iarba

de anul trecut

numai oceanul și Cercul (neîntrerupt) sunt măsuri nesfârșite

ea e de anul trecut Ca un cadou de Crăciun venit prea târziu

eu sunt, în schimb, vie, pescarule,

îți văd

și îți vând

pânzele,

îți țin scrumbiile în pictura mării de lângă.