Asa am trait sfirsitul lumii

-Construim socialismul fără burghezie!Cu partidul nostru-n floare, tragem Dunărea la Mare! Prin celule se aude tot mai des că vom fi scoși la muncă, discuțiile sunt intense și speranța reînvie căci asta nu poate însemna decît lumina soarelui, din nou după atîta vreme!În martie vînzoleală mare, veșnicele urlete și alarme date , momente în care suntem obligați să stăm întinși pe burtă cu mîinile pe cap: -Acum, fie ne omoară, fie ne mută pe undeva. -Stăm de prea mult aici, orice s-ar întimpla va fi mai bine. Următoarele nopți ni se bat cătușe la picioare apoi foarte repede împinși ca vitele spre abator, spre camioane.Afară plouă marunt și picăturile mi se scurg în gură ca apa sfințită.Deși e foarte frig ,inimile ne saltă la gîndul că poate Dumnezeu și-a întors pentru puțin fața către noi și ne va fi mai bine.Trenurile, cutii pe roți, cutii ale deznădejdii și speranțelor risipite între stații pline de lacrimi și moarte.Trup lîngă trup,o singură tinetă si o gură de aer împărțita la 100 de sufletași galbeni ca perele ce dau în pirg.Cîntăm, povestim și facem haz de necaz, ne amintim iubiri rămase agățate ca niște păpuși dezarticulate acolo,în lumea de dincolo de noi.Mergem în noapte și stelele ne sunt lumini de căpătîi și paiele drept giulgiu.A doua zi trenul se oprește brusc iar ușile se deschid: -Dati-i pe ăia care au murit jos! Ridic privirea și încerc să cuprind pustiul, nimic in jur, ciulini care sunt mutați de colo colo în bătaia de joc a vîntului, nimic, nimic. Ochii mi se fixează ca la un semn pe un copil foarte prost îmbrăcat ce mîna niște capre costelive aproape de calea ferată, se uită foarte lung la noi, cu o figură foarte uluită, foarte speriată.Face cu mîna timid neînțelegînd cine suntem. Ușile se închid ,iar multă vreme văd cu ochii minții copilul.După alte cîteva ore trenul se oprește și coborîm, împinși cu bastoanele, cu patul armelor.Un țigan solid, foarte solid și negru ca zmoala se repede cu pumnii asupra noastră doborîndu-ne ca niște popice.Stăm acolo sub ploaia de pumni fără nici o țintă, fără nici o speranță.Într-un final intrăm pe poarta lagărului, iar comandantul acestuia rînjește asmuțind cîinii asupra nefericitilor...va continua.