Mereu în crepuscul
îți va fi viața
pentru că nu mai crezi
în nimic
nu crezi
că precum lumina
întru \"omniforma lumină\"
va fi trezia
ce va să vină
nu crezi
că trezia
tot mai
În lăuntrul tău
și copilul ce-ai fost
și bătrînul ce vei fi
sînt prezenți
(fără amestec)
și
nu știi ale cui
sînt gîndurile:
ale copilului?
ale bătrînului?
nu știi
cum să le
Cine
înaintea mea
sufletul
mi-a purtat
și maculat
de ne-mplinite iubiri
l-a lăsat să-mi fie
ne-știută povară
mai grea
decît trupul
decît trupul
care nu știe
cine-l suportă
și-l
Prin
\"cuvintele isihiei\"
vrei să renaști
întru Cel
de care n-ar trebui
să-ți fie teamă:
decît atunci
cînd ești ne-de-plin
în iubire
decît atunci
cînd nu ești
pe-de-plin
în
Te bucuri
dar bucuria ta
nu mai are nimic
din bucuria dintîi
bucuria de-acum
este reflectarea
acelei bucurii parcă
tot mai îndepărtate
(de ce-ar trebui
să-ți fie propriu
și tot mai
Mereu
mi-a fost teamă
de ceea ce nu înțeleg
uneori însă
mai teamă mi-e
de ceea ce înțeleg
(de ceea ce este
dincoace nu dincolo
de ceea ce nu înțeleg)
de fapt
cel mai bine mă
O aceeași Himeră
în dureroasă dorință
îmi preface trupul
cotropit de ne-firești
închipuiri
cu visele ei
mă ademenește
și se petrece
prin mine
peste lume
risipindu-se
în clare ecouri
în
Lasă-mă
unde mereu
mai lăsat
durere
alături
de oglinda
unde privesc
cu intensitate
privesc încercînd
să nu uit nimic
să-mi amintesc
totul
să-mi amintesc
tot ce-i ascuns
sub
Iluminare
sau lucidă beție
...după care
nu vei mai ști
ce ești/cine ești
sfărîmate
sînt porțile
risipite pragurile
și rătăcit
mai poți rătăci
niciunde ducînd
căile
rătăcit
mai
Cînd privirea
se contopește
cu ea însăși
(precum sufletul
cu trupul)
atunci simt
cum intru
în rezonanță
cu altceva
decît adîncimea
fără de profunzime
a oglinzii
cu
Încerc
să-mi amintesc
și întorc
gol către gol
gînd către gînd
poate astfel
voi afla ce
ardoare/fervoare
îmbată ființa
cu tot mai multe
ecouri întru
același ecou
al
motto:
\"Oamenii, în general, trăiesc
numai în clipa nașterii,
apoi mor toată viața\"
Vasile Lovinescu
Unii
sînt adevărați
o singură dată:
născîndu-se
alții
sînt adevărați
o
Amînă
orice speranță
dacă sterpe
îți sînt faptele
întemeiază
cu vorbe crude
dacă rodul lor
nu-l poți arăta
luminii
iar
cînd privești
spre cer
încearcă să nu fii
umbră
propriei
Cuprinzînd
nu mai vreau
să fiu surprins
asupra faptei
care doar zgomot
face din toate
prin toate
(în zgomot
preface totul
prin toate)
nu mai vreau
să fiu cuprins
dacă ceea ce
Unde oare
este ființa
ce-ar trebui
să-mi răspundă?
poate nu e
nici născută
nici nenăscută
poate
în vis e ființa
și ursită/și iubită
sau
pentru că
m-am așezat
mult prea jos
de
Te miri
de efectul dosnic
al cuvintelor prin care
încerci să te înalți
tot mai lăuntric
de fapt
încerci să găsești
urmele(demult uitate)
spre centrul
și înaltului
și adîncului
urme
Visul
coroană de plumb
pe fruntea învinsului
...care astfel
va afla ce-l așteaptă
în metafonie
unde
enstatic se ascunde
de ce lasă în urmă
doar început
de gîndul
adeverind
Doamne
unde oare ți-e grija
de ne-starea noastră
vătămați
adăpostește-ne
în ethosul
genunii tale
și
nu ne alunga
cît timp purtăm
stigma la vedere
nu ne alunga
din visul unde
pe cît
Prea multe respirări
au devenit
inspirările tale
prea multe urme
de buze pe buzele tale
care uscate
(ca de arșița visului)
au crăpat
sîngerînd a uitare
poate
din cauza asta
acum pe
Uneori
luciditatea
pe care o presimți
în tine are nevoie
de-o altfel de lumină
are nevoie
de nașterea ei
ce însoțește
acea stare
care te susține
si-n arătare
și-n ascundere
care
te
Plutind
între visul tău
și visul ei
nu-i cere
să-ți fie femeie
(numai femeie)
încînt-o
cu ce-ar putea deveni
așteptînd
să te naști
de tot
astfel
încearcă-i
și
Un sfîrșit continuu
pare gîndul
pentru cel ce nu-i găsește
în sine
rostul rostirii
poate unde
acel gînd
nu prevestește
decît palinodia
îndoitei uitări
dogma imanenței
nu
Pînă la urmă
vei muri doar cu trupul
nu și cu sufletul
nu și sufletul
încă preaplin de dorințe
(de nevoia lor de reflectare)
sau moartea
nu e decît o trecere
spre trezia
unde nu
