Annie

\"Îmi place să privesc marea...cineva îmi zicea acum mult timp ca semăn cu ea. Nici nu mai știu cați ani au trecut de atunci.\" Bătrâna se legăna încet pe balansoar, pe prispa casei, privind în gol marea. Sunetul clopoțeilor de vânt in briza mării declansa o involuntară nostalgie. Chiar și înceata mișcare a buzelor bătrânei atunci când vorbea elibera o dulce tristețe. Era singură in fata casuței ei...sigură pe toată plaja, și totuși continua: \"Îmi aduc aminte când l-am vazut prima oară..exact așa mi-am zis: Annie, ăsta e omul tău! O să te așezi la casa ta acum, nu mai fugi.\" Zâmbi amar. \"Și așa a fost, ne-am căsătorit la o săptămână după prima noastră intâlnire.Să știi. L-am adus aici, lângă mare. I-am zis că o să fie ea zăna noastră cea bună.\" Închise încet ochii. Pe fața ridată lacrimi curgeau (de la nisip?) Nu iî plăcea. Să știi draga mea, el cel mai mult, ura pescărușii. Spunea că nu le suportă tipătul disperat.\" Iși lăsă încet capul pe spate... \"Cred că de aceea și pleca noaptea...venea mirosind a băutură, dar nu conta. Eram amândoi, langa mare, fie ea cu pescaruși sau nu.\" Se ridică pentru o clipă de pe balansoar, se întinse către măsuța și luă ceaiul rece. Iși țuguiă buzele subțiri și continuă. \"Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc mult. Adoram să îl privesc dormind, mă trezeam odată cu zorile doar ca să îi văd chipul liniștit.\" râse. \"Știi, într-o zi, a plecat și nu s-a mai întors. Am plîns puțin, ce era sa fac. Mi-am luat un pled și m-am culcat pe prispă..exact pe locul pe care stau acum.Crede-mă am așteptat o săptămană, aici, nu am mai măncat, am dormit și am băut apă numai. M-am gândit să îl caut, dar nu am făcut-o. Nu știu, acum că mă gândesc, și numai ție îți zic, cred că era mai bine dacă aș fi plecat să il caut. Când s-a întors era beat. Mi-a zis:\"Annie, treci in casă! Vreau sa vorbesc cu tine!\" Îmi era puțin frică, dar îl iubeam. Așa că am deschis ușa de plasă și am intrat în bucătărie. M-am așezat linistită pe un scaun și am tăcut, privindu-l. A țipat la mine:\"Zi ceva, femeie! Vii cu mine sau rămâi aici cu marea si pescărușii tăi?\" Am tăcut, iți jur. Vroiam să îl iau in brațe și să îi zic să mergem, dar am tăcut. A căzut în genunchi:\"Zi ceva, pleci cu mine? Vii?\" Vroiam să plâng, dar nu am plâns. El s-a ridicat, și-a luat o traistă și din ușă mi-a zis: \"Rămâi, iubito, cu marea ta si cu pescărușii. Au fost mai importanți pentru tine decât ..noi. Tăcerea ta sper că te-a ajutat.\" Si a ieșit furtunos pe usă\" Da, iți zic, am rămas cu marea. Îl așteptam amandouă, zi de zi. Dar nu a mai apărut, de fapt nimeni nu a mai apărut de atunci in viața mea. Am avut ocazia să îmi ascult tăcerile mai mult decât mi-aș fi dorit. Oare el unde este acum? Iți zic, mă întreb de multe ori \"Annie, de ce nu ai plecat atunci cu el? Ai rămas așa să îmbatranesti aici, la capătul lumii...\" Scăpă paharul cu ceai din mână. Căzu de pe balansoar, și apoi, doar liniște... Valurile si vaietul pescărușilor.