Poezie
Eu, Marta, cu organele dorite de voi
pentru Julia și Danielle, în special
2 min lectură·
Mediu
Eu sunt femeia poetului alungat,
da, eu, Marta sunt soția celui exilat
din cetate, în mine scrisu-i ca de bărbat,
am pieptul cu sfârcuri mari, scriu cu lapte
Vreau diseară lumină,
n-o pot ajunge,
am alăptat mult
șapte ani în total, trei, apoi patru
progeniturile lui, și-ale mele,
în mine să dați, am ciclu în Săptămâna
Mare, nu pot să mă duc la biserică,
decât să stau pe trepte, deoparte,
și-n mine, haideți, veniți, să vă-nfigeți,
acolo departe,
pe celălalt tărâm
al animalelor-oameni și zei,
la el vine prima dată Flacăra,
nu la Ierusalim,
la el, la poetul român, alungat
de voi, din cetate
În mine, dacă puteți, dați,
n-o loviți pe femeia păcătoasă Maria,
na, mă dezbrac singur, singură, mitarnică,
nu-i nevoie să mă pipăiți ca pofticioasele,
am și organele, la vedere,
exact
cele dorite de voi
Nu, nu sunt Marta Petreu,
din Jucu, nu sunt
doamna Rodica Marta Vartic, în acte,
poate doar mi-am făcut operație
facială perfectă să-i semăn ei,
ce dacă stau și afară pe trepte
în dreapta de Înviere,
am voie măcar aici, pe trepte
să mă bag între bărbați,
haideți, știți, acum chiar
am sânge-ntre picioare,
e aproape douăsprezece, învie Domnul,
O să bat foarte tare, o să zbier
la ușa din dreapta, la altar
să-mi dea mie prima
flacăra învierii
și-amantului mentor al meu,
Adrian Păunescu
00939
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Irinel Georgescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 223
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 45
- Actualizat
Cum sa citezi
Irinel Georgescu. “Eu, Marta, cu organele dorite de voi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irinel-georgescu/poezie/14169577/eu-marta-cu-organele-dorite-de-voiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
