altera mea, corb, păianjen mare cu ouă

la mijlocul lui prier se refac iarăși aceleași familii de berze, vin și se iubesc întâi pe vechiul cuib, in tine, altero, crește calm vigilența mea precum oricărei cloști pasăre curajul de a-și apăra ridicol de ferm propiile ouă, propriii pui, avem o perspectivă incompletă, subiectivă asupra întregii creații aș da, altero, cu ghearele noastre-n perechile amenințării braț la braț precum corbii atunci când le cad puii din cuib primăvara guralivi, nătângi, totuși de-gata vampiri, brațe negre mi-aș scoate-n planarea spre sol din crengile verzi Aș rupe din plopi crengi crude să-mi refac baricadele speciei circular, cât mai înalte, aș reînvia strămoșii, i-aș învăța, șamani, să rebea seva nemuririi cu ciocuri pumnale din alte cadavre neajutorați îi văd și pe puii mei, foștii, cei călcați în picioare, morți și-n găoace, pentru ei m-aș repezi-n capetele oamenilor, în spinările javrelor și-ale mâțelor agere n-aș lăsa vrăjitorii să mi-i culeagă de jos, să facă incizii la gât, din sângele scurs răni naturii mame, schilodită până-n 1945, umanitatea-i prăjită de setea urilor mai rău decât masculii, aș reacționa mereu, nu-mi scade prin scris virilitatea de-a fi, se ascunde sub coaste, în inimă slabă cu anii, altera mea, dreapto, unde ți-e haltera, unde ți-e goaga de pletos Herakles, unu sexist al animalelor vechi tinde către doi, eu sunt păianjen cu ouă, simt cum se devalorizează vorba, fapta de sărbătorile prierului la păgânii romani, de ieri ori de azi sfera deprinderii rodului noaptea estivală o poate crăpa, într-o desprindere din ram, până atunci îmi urlu predat Florei, Vestei, Selenei, atotsuficiența, mânia, dezghețul iuțit după înghețul de acum zece zile ieri, dimineață, de Paști n-am fost iepurele, am plantat Kinder și Raffaello pentru vânătoare de ouă am fost un corb mai femelă, am fost păianjen umflat de pământ, mi-am păzit ouăle, bomboanele, veniseră doi copii din cei patru, un dulău să le atace, i-am oprit, i-am speriat după reașezarea ghivecelor din beci în grădină