Irina Lazar

Tot ce-ai zis mai sus e de bun simț. Dar în legătură cu pasajul -\"Și nu doar fiindcă nu am vrut, sau nu am simțit nevoia. Mai degrabă cred că nu am știut cum să o fac(dragostea, desigur).\" am o obiecție. Nu cred că trebuie să te învețe cineva cum să iubești. Lucurile astea vin instinctiv. Unii oameni iubesc cu porția, drămuit, ca și cum ar fi la piață, alții...dau tot ce au cu generozitate, de multe ori risipind. Și aici mă refer și la sex.

Adrian, sunt stupefiata!!! Tocmai tu, imi pusesem atatea sperante in tine si ti-am trimis atatea comentarii inteligente. Cred ca gresesti. Dar...fiecare om e liber sa aleaga calea. Odata ce intri intr-un joc iti asumi si niste riscuri sau derapaje. Mie imi place agonia si recunosc ca activitatea mea de aici m-a motivat intr-o oarecare masura sa merg pe un anumit drum. La buna vedere!

Imagini deosebite in haiku-urile tale - impresie puternica de singuratate si dezolare, invaluite de un anumit farmec al departarii. Nu sunt specialista in acest gen de poezie, dar imi place de fiecare data sa gust o multitudine de arome date de cateva cuvinte, adunate ca intr-un strop.

Adrian, păcat că ai uitat. Mă interesau detaliile suplimentare. Chiar și așa, dacă textul meu ți-a fluturat ceva infim pe dinaintea ochilor...tot e bine.

Răzvan, e vorba de o stare apăsătoare, într-adevăr, dar nu din cauza ploii. Eu însămi sunt stigmatizată, iar ploaia îmi dă ocazia să mai eliberez din acea tensiune și stare de rău existentă. Râsul e cel prin care încerc să-l ademenesc pe cel de lângă mine și să-l fac să mă simtă aproape. Râsul pare ceva superfluu, dar e un mod de comunicare profund. Pe undeva ai intuit bine.

Traian, e o problemă de accent - e vorba de umbrele (nu de umbre), cu accent pe a doua silabă. Acele obiecte pe care le folosesc oamenii pentru a se apăra de ploaie :) Și eu m-am gândit că s-ar putea să existe o confuzie, dar uite că tu m-ajuți să lămuresc problema. Pe de altă parte recunosc că logica nu e tocmai punctul meu forte în momentele mele de extaz date de ploaie. De fapt, pe undeva ploaia are o valoare simbolică, deși a pornit de la un fapt real. Referitor la altă observație - nu hainele măturau torentele ci lumina, poate ar trebui să modific puțin versul ăla,m dar mi-a plăcut și ambiguitatea creată prin apropierea lui de haine. Știu că predicatul stă de obicei după subiect. Trebuia să spun - mătura torentele/lumina difuză prinsă în ziua de dincolo...Dar am preferat gerunziul, mi s-a părut că are mai multă forță. Da -ziua este dincolo de umbrele. Umbrelele ne apără de ploaie, dar și de lumină. Și poate lumina e și dincolo de cer -un fel de esență necunoscută, captivă undeva.
Sper că nu am fost așa alambicată și mulțumesc mult pentru aceste observații. Mă ajută enorm.

Aurelia, apreciez și eu vizita ta :)

Florin, era cât pe ce să șterg poezia asta. Faptul că o comentezi atât de frumos, îmi mai dă o speranță. Îmi pare bine că am reușit să transmit exact ceea ce simt - nevoia mea de puritate și de eliberare, care nu știu de ce în această perioadă, s-a intensificat tare mult.
Mulțumesc pentru semn.

Evident că Mihaela Moraru nu ar fi putut să se inspire decât din literatura rusă...oricum, sensibilitatea asta e destul de molipsitoare. Boala rușilor se ia :)
În privința acelui vers, ai dreptate, și eu am cam ezitat dar pe moment nu mi-a venit în cap altă variantă pentru a exprima exact starea.
Am găsit la Bookfest un album care se numește \"Artă și nebunie. Universul plastic al iraționalului.\" Mă fascineaza ce-am găsit acolo. Cred că o să extind și eu căutarea...

Adrian, ești extrem de simpatic și nu mă pot abține să nu râd. Răspunsuri:
1)Trăiesc în \"ficțiune\" cu cineva, s-ar putea chiar să fie un om de lângă tine. Trecem în fiecare zi pe lângă atâția oameni enigmatici. Cine știe ce ascund viețile lor.
2)Nu-mi place disimularea, dar de putut pot, evident.
3) Chestia cu curățenia, adevăr grăit-ai!
4)Oricine are acces la desenele nebunilor. Trebuie doar să vrei să le privești.
În încheiere o s-o citez pe profesoara mea din facultate, Mihaela Moraru-Ceaușescu -\"Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.\"

Se prea poate să nu înțeleg pe deplin mesajul subconștientului meu. De departe, studiat la modul obiectiv, se pot vedea anumite lucruri care mie poate că îmi scapă. Oricum, îți mulțumesc pentru acest dialog care m-a ajutat mult și mi-a adus și o altă perspectivă.
Cu drag, Irina

Claudia, eu nu m-am dezis niciodată de mine, doar că încerc să mă cunosc pe mine însămi. Dincolo de toate clișeele cu cunoașterea de sine, atât de cunoscute și de plictisitoare, te trezești la un moment dat că ai devenit altceva decât îți propuneai, că ești nevoit să joci un rol sau mai multe. Poate că nu e nevoie să le joci...Ai intuit bine, percep mediul social ca pe ceva antitetic și mă întreb de ce, ce nu e în regulă. La mine sau la ceilalți, evident.
Problema iubirii e mult prea complicată, după părerea mea există o mulțime de feluri de a iubi, oare toate te duc la salvare? Cine hotărăște cât de pură e iubirea unui individ sau a altuia? În momentul ăsta mă simt extrem de impură, deși cred că iubesc.
Adrian, pun mare preț pe sinceritate. Ceea ce am scris aici sunt pur și simplu niște gânduri pe niște teme banale și vechi de când lumea. Tocmai de asta mi-e teamă, să nu cad în derizoriu. Dar simplu fapt de a recunoaște ceva, fără acea simbolistică sofisticată (pe care de altfel o practic și o studiez ca pe o știință, artă sau ce-o mai fi)cred că e un pas înainte, zic.

Poezia e frumoasa, mai ales în prima parte, numai că dă impresia de stufos și de imagini insuficient legate una de alta. Interesantă alăturarea lui Dostoievski de familia Bundy :) Nu știu, eu aș mai scoate pe ici pe colo cuvintele de prisos și i-aș da mai multă fluiditate.

Claudia, nu știu dacă iubirea poate fi pură sau impură, habar n-am. Poate e la fel ca lumina, un lucru de a cărui grație ne bucurăm, pur și simplu. Numai că lumina o pot vedea și simți cu toții, cel puțin senzorial, pe când cu iubirea...lucrurile sunt mai complicate.

Nicolae, nu pot decât să mă bucur că ți-a plăcut această mini-confesiune a mea. M-am lăsat dusă de val și am scris ce aveam pe suflet în acel moment. Nu știu însă dacă are vreo noimă această frământare.

Gelu, sunt total de acord cu ceea ce spui. Mă doare că mă mint pe mine însămi. Așa e.

Textul este bun, dar atenție la câteva greșeli gramaticale:
-virgulă între subiect și predicat \"Tot ce depășește cifra zece a înhumărilor, nu se tarifează.\"
-înainte de \"sau\" nu se pune virgulă \"Taxele pentru dezgropare vor fi plătite de client, sau de un alt membru al familiei.\"

Va mulțumesc, am încercat să-mi fac astrograma singură și eu dar se pare că sunt abia la genunchiul broaștei.:) O sa caut cărțile pe care mi le-ați recomandat.

Interesante articolele astea, chiar dacă sunt puțin cam sumare (înțeleg că din economia de spațiu și pentru o lectură mai facilă). M-ar interesa ceva mai specific, dincolo de generalizări. De pildă, numerologia sau mai știu eu...astrologia. Am și eu multe cărți pe această temă, dar nu prea am avut timp să le citesc în amănunt. Sunt câmpurile electromagnetice emise de planete atât de îndepărtate capabile să influențeze destinul unui individ?

Teama de sfârșit, da. Teama de a mă sfârși cu un început, nu mă gândisem...poate pe undeva, subliminal, există. Până la urmă așa cum am spus undeva mai sus, acest text este reflexia unei stări sufletești. Dacă și-a găsit și \"cititori adevărați\", cu atât mai bine. Oricum, explicațiile se pot întinde la infinit :)
Mulțumesc :)

Mi-ar plăcea tare mult să-mi spui care sunt acele spaime pe care le-ai deslușit. Imaginea de pe pagina mea...da, spune multe. Nu întâmplător e acolo. :) E o contradicție în ce spui. Ciudățenia te duce cu gândul la ceva inexplicabil. Ori, pe de altă parte, cititorul adevărat poate \"vedea\" și, deci, explica.

Macii și floarea de cireș nu prea se asortează din punct de vedere strict floral. Dacă e vorba de mireasă și de trecerea de la puritatea florii de cireș la pasiunea sugerată de culoarea macilor, mai firesc era să pui culoarea alb în prim plan. Oricum, interesant.

Oana, nu știu dacă țara noastră are nevoie de astfel de poezii, dar eu sigur am...:) E o imagine pur personală și o încercare de creionare mai mult a unei stări sufletești. Te mai aștept pe la mine :)