Lamé

aș vrea să îmbrac rochia de lame a mamei și să iau asupra mea toate nemulțumirile bolile ei și critica insuportabilă aș vrea să se facă liniște în jur și în casa noastră aș vrea să-l ierte pe tata să fiu altfel, nu un copil părăginit, care scrie poezii degeaba în apartamentul meu închiriat și plin de praf cresc trandafiri japonezi și nu particip la evenimente de familie aiurea în tramvai lumea se derulează ca un film prost eu nu sunt ca acești oameni, nu îi cunosc prea bine îmi spun îi privesc pentru prima dată cu alți ochi sunt verii mei, sunt mătușile mele, indescriptibil de frumoase sunt unchi ruinați și morți deja, îmbălsămați de alcool pantofi cu toc și petreceri, copii, fraze spuse pe jumătate ieri priveam cum sunt scoase mobilele din casa unei bătrâne de vizavi și în octombrie parcă s-a făcut mai frig, soarele s-a făcut mai sticlos, hai să stârnim iar un război civil cu noi înșine să fim mai calzi pe dinăuntru, să ne ținem de cald.