o dulce apoplexie

într-o dulce apoplexie civilizația mușcă din noi cu dinții ei de carton sfărâmați printre bestii și oameni cu sufletele puse pe băț îmi alung ultima șansă ce bate la poartă învelită în dezinfectant ghearele câinilor mâzgălite în aer nu se aud oamenii în schimb latră în megafoane ca într-o albă utopie primăvara a ieșit la înflorit în piepturile noastre.