Luna nu mai râde

Spre deosebire de altădată, eu exist. chiar dacă plouă acum și felinarele sunt umede , chiar dacă e întuneric, chiar dacă a fost mereu întuneric, mie nu-mi mai e frică. Doar lehamite. Exist în patetismul meu, știu că luna nu mai rade, dimpotrivă se retrage din ce în ce și lasă în urma ei o muzica rece, subțire, ireversibilă. Știu că luna nu are treabă cu mine, doar cu sângele, cu revolta oceanelor și cu lupii. Atât. Iar tu nu mă aștepți. Eu nu te aștept