O boală prea dulce

Poate ar trebui să știi, că mi-am frânt gâtul în câteva relații de rahat, tocmai pentru ca acum să spui că mă disprețuiești și că nu dai doi bani pe mine, eu nu sunt în stare și, da, o da, proaspăt ieșit din coma în care prea multul zahăr din sângele tău s-a dus pe apa sâmbetei, îmi arunci vorbe de adio ești un om incredibil de bun, ceva te omoară zilnic, ai nevoie mereu de lingurițe de miere, așa cum și eu aș fi vrut să am parte de puțină dragoste, am căutat-o ce-i drept în locuri pustii, fără niciurmă de suflet asta pentru că, știi, sunt cărarea căutărilor tale dincolo de asta mi se întinde disperarea de câte ori îmi vorbești nu există nimic, nu mai sunt a ta, și de fapt nici nu mă mai revendici ca un obiect pierdut mă simt, fără niciun reper, doar cu eticheta veșnică de femeie mă gândesc la tot zahărul cel negru care s-a turnat între noi.