în șah

pleoapa dureroasă a nopții clipește ritmic peste oraș
pe deasupra păsări albe bat din aripi țipetele lor au înțesat cerul
trecătorii grăbiți de pe străzile amintirilor mele se topesc în neant
nu se mai știe din interiorul cărei umbre mă întâmpini

la ospățul nostru acustic cântările au amuțit
note false se întâlnesc și aici și în lumea de dincolo
noi alegem și ne întoarcem înspre înăuntru ca altădată
amprentele trecerii nu au încă vârsta cuvenită

uneori ne recunoaștem în instantaneele timpurii
unde frunțile noastre se confundă în contururi rotunde
pe când ochii lichizi revin în matca pământului crud
nemișcarea se va auzi întotdeauna ultima
până atunci mă zidesc în spirala absențelor tale
în urma mea dispar toate treptele coborând în trecut

cum singuri nu ne putem renaște
într-un alt poem poate vom vorbi despre dragoste