șotron

tu știi
nici una dintre notele mele nu e o premieră
căci ai gustat demult marșul țintuit al secundelor
unu doi trei șapte sau numărătoarea capricioasă
inversă sensului de zbor

tu știi
cum se ivește din noi culoarea surprinzătoare
pe care el o păstra pentru atotvăzători
avea și o pisică pe care o hrănea cu vise
până a pocnit și au găsit-o întinsă pe pânză
prinsă într-un autoportret

tu nu știi
izul unui sărut dat în grabă
pe un obraz din ce în ce mai aspru
care călătorește până la tine pe vârfuri
prin liniștea dinaintea furtunii de iarnă
pe șaua unei nopți fără stele
între timp noi jucăm șotronul imaginar
în spațiile vaste ale inimii mele

tu nu știi
răbdare spunea cea-care-vânează
răbdare pentru cuvântul
răstignit în muțenia continuă
pentru pașii limpezi ca și cum
toate acestea nu ar conta
verbalisme

el zâmbește prin somn trecând într-o fotografie
genele dimineții se ridică din noaptea dulceagă
iar ea scrie pe un colț de canapea scrisoarea
e o duminică în doi ca oricare alta
doi...
unul.