Însângerate versuri în cinstea ta închin,
De peste Prut, cuvinte aleargă și tot vin...
Ni te-a furat sălbatic acel scuar de flori,
Cu dor de Eminescu, în gând, ți-a fost să mori.
În mâna ta
Cornul sună \"încetarea\". Văile-ncuviințară.
În pădurea-nvolburată zgomotele-s îngropate,
Mai foșnesc în codru numai animalele scăpate.
Într-un luminiș mirific, vânătorii se-adunară.
Din
Istoria coboară acum din vaste cronici
Străbunii încă-s vii, se odihnesc sub grâu
Cu sufletele albe, căci noi suntem statornici
Aici lângă câmpie și lângă ram sau râu.
Aici sfințind pământul și
Îți promit că-n seara aceasta
cerul va trece prin coama răvășită
a orașului
în care negustorii
vând capete de animale preistorice...
Noaptea trecută am vânturat străzile
care miroseau a
După opinia altora
nu eram ultimul sec
deși cu eforturi
aș fi vrut să mă\'nec.
Înecul e înec,
dar mai trebuia
pragul să-l trec.
Și e grav și nu e nici o fală
că fusesem salvat
de-o absență
Cineva mi-a furat cerul
și cu nori l-am blestemat
fără patimi
să-mi dea înapoi albastrul
în care tu te clatini.
Cineva mi-a furat iarba
și l-am blestemat cu rouă
l-am blestemat fără
IF