Poezie

Vânătoarea după miros

2 min lectură·12 noiembrie 2008

Mediu

Cornul sună \"încetarea\". Văile-ncuviințară.

În pădurea-nvolburată zgomotele-s îngropate,

Mai foșnesc în codru numai animalele scăpate.

Într-un luminiș mirific, vânătorii se-adunară.

Din rucsacuri vechi de piele scot tot felul de bucate.

Se așează nu-ntr-o doară, ci pe grupuri de amici.

Obosiți, după trei goarne, merită să-și mai revină.

Lângă un copac bătrân, trei dintre ei, mai novici,

Sorbeau lacom o licoare rubinie și divină.

Nistor, Radu și Vasile se întinseră sub fag.

Nu erau buni ochitori, însă erau buni de gură.

Fiecare-avea un câine, considerat, cu mult drag,

Mai deștept decât toți câinii. Laudele începură.

Nistor depănă povestea vânătorii din Comarnic:

\"Când am vrut să încarc arma, m-au râs până și gonacii.

Uitasem cartușiera. Dar l-aveam pe Rex cel harnic.

Un cartuș gol să-l miroasă. Atât i-am dat, pe toți dracii!

I-am arătat și busola, a privit-o lung și-ndată,

Fără să-i mai dau comandă, m-am uitat la el urât,

A plecat în fuga mare ca o fiară disperată.

La scurt timp a venit vesel, cu cartușele de gât.\"

\"S-a-ntâmplat acum un an\", luă Radu-apoi cuvântul,

\"Am uitat pușca acasă, nu vă fie cu mirare,

I-am dat să miroasă tocul și-a fugit acas\' ca vântul.

La un ceas a venit Hector, lătrând, cu pușca-n spinare.\"

\"Să vă spun\", urmă Vasile, \"să vă râcâie pe mațe:

Era soare, cald, în Deltă, iar nevasta n-avea slip.

Eu mă ocupam, cum știți, cu vânătoarea de rațe.

Ea ar fi făcut o baie, însă nu prea era chip.

L-am chemat pe Azorică și l-am pus să o miroasă.

Acolo, la «veveriță», unde nu-i permis oricui.

Fără să mai stea pe gânduri, a tulit-o pân\' acasă

Și-a sosit ducând în gură «aia» a vecinului.\"

001.206

Iordache Florea. “Vânătoarea după miros.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iordache-florea/poezie/1809736/vanatoarea-dupa-miros

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.