Poezie
noi ceilalti
1 min lectură·
Mediu
Am cartografiat granita de est
crezand ca trupu-mi
va fi pastrat din tine
un rest, ceva ... o umbra
dar zidurile erau goale
si foamea de piatra
plecase cu cercul prin vecini
sa te piarda
pe fruntea omului recent
odihneau la un loc cu lumina
cununile noastre de spini
si nu mai gaseam sangele
de atata iarba
064.312
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ionut Simion
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 57
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Ionut Simion. “noi ceilalti.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ionut-simion/poezie/38050/noi-ceilaltiComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ML
A doua oara ma intorc din vecini, plecata fiind cu cercul si sorcova pe motiv de poezia dumneavoastra.
Spuneam( eu celalalt) ca titlul e de efect, penultima strofa buuna, iar ultimele doua versuri fac toti banii.
Spuneam( eu celalalt) ca titlul e de efect, penultima strofa buuna, iar ultimele doua versuri fac toti banii.
0
DMCred că am citit prima strofă de 10 ori. Interesantă! Termenul tehnic, sentimentul de lipsă a persoanei dragi crează o imagine deosebită. Dacă mă gândesc mai bine, nici granița de est nu este întâmplător acolo.
La fel de interesantă și foamea de piatră plecată prin vecini!
Mi-a plăcut!
La fel de interesantă și foamea de piatră plecată prin vecini!
Mi-a plăcut!
0
BIno, de ce mi-a scapat mie poezia asta ?
Cel mai , si cel mai mi-a placut prima strofa. Ce minunatie de idee \"va fi pastrat din tine/ un rest, ceva ...o umbra\" dar finalul este mortal \"si nu mai gaseam sangele/de atata iarba\". Ino, tie ti-e dor tare in poezia asta. Ce sa mai zic de un asa frumos de poezie.Minunat, minunat de trei ori minunat :)
Cel mai , si cel mai mi-a placut prima strofa. Ce minunatie de idee \"va fi pastrat din tine/ un rest, ceva ...o umbra\" dar finalul este mortal \"si nu mai gaseam sangele/de atata iarba\". Ino, tie ti-e dor tare in poezia asta. Ce sa mai zic de un asa frumos de poezie.Minunat, minunat de trei ori minunat :)
0
AGUltima oară când m-am uitat, răsărea soarele de peste granița ta... Era granița cu credința. Apoi, probabil din foamea cuiva, toate zidurile au dispărut (ori s-au pierdut, ori s-au stricat) și ca toate lucrurile frumoase, până și lumina moare, dar sângele nu-i ultimul niciodată... și nici iarba.
E o înșiruire de elemente ce formează un cerc... Cercul acela cu care mergem când suntem mici sau mari, sau care ne merge premerge pre noi, generație după generație.
E o înșiruire de elemente ce formează un cerc... Cercul acela cu care mergem când suntem mici sau mari, sau care ne merge premerge pre noi, generație după generație.
0
LSDistincție acordată
De cand ai postat aceasta poezie m-am tot gandit la un comentariu pe masura. Am scris vreo doua dar cand le-am trimis au disparut complet. Deh, ai zice ca o vointa divina hotarase ca nu era niciunul complet distilat si de aceea ingreuna accesul la site.
Mi-a placut ideea desprinderii de sine si analiza exterioara. Nu stiu daca ai intentionat sa simbolizezi ceva anume din fiinta ta prin granita de est. Privind din exterior, vestul tau e estul privitorului - si acolo e inima. Gresesc? Tot gandind la versurile tale, am scris si eu ceva dar te-am “epigonizat” jalnic pentru ca nu am putut realiza aceeasi simplitate profunda. O astfel de poezie se scrie rar.
A fi de piatra e la nivel de necesitate imperativa in ultimele tale poezii. Cauti calea intr-o vecinatate ludica (eram copii si ne jucam cu cercul) cu forme geometrice perfecte. Am observat ca incerci o oarecare modernizare a vocabularului dar cred ca acest gen de exprimare bazat pe putine cuvinte inedite (nu neaparat neologisme) iti reuseste foarte bine. Unele mi-au parut cautate si implantate cu forta in versurile tale, amintesc aici cuvantul acela groaznic - concasor.
Finalul, eh, aici e aici! Te prezinti in prezent ca fiind omul ce odata ducea doua cununi de spini dar e marcat acum de insemnele renasterii ce se hraneste ca iarba deasa din sangele scurs in pamant. O poezie remarcabila... nu mai am alte cuvinte.
Mi-a placut ideea desprinderii de sine si analiza exterioara. Nu stiu daca ai intentionat sa simbolizezi ceva anume din fiinta ta prin granita de est. Privind din exterior, vestul tau e estul privitorului - si acolo e inima. Gresesc? Tot gandind la versurile tale, am scris si eu ceva dar te-am “epigonizat” jalnic pentru ca nu am putut realiza aceeasi simplitate profunda. O astfel de poezie se scrie rar.
A fi de piatra e la nivel de necesitate imperativa in ultimele tale poezii. Cauti calea intr-o vecinatate ludica (eram copii si ne jucam cu cercul) cu forme geometrice perfecte. Am observat ca incerci o oarecare modernizare a vocabularului dar cred ca acest gen de exprimare bazat pe putine cuvinte inedite (nu neaparat neologisme) iti reuseste foarte bine. Unele mi-au parut cautate si implantate cu forta in versurile tale, amintesc aici cuvantul acela groaznic - concasor.
Finalul, eh, aici e aici! Te prezinti in prezent ca fiind omul ce odata ducea doua cununi de spini dar e marcat acum de insemnele renasterii ce se hraneste ca iarba deasa din sangele scurs in pamant. O poezie remarcabila... nu mai am alte cuvinte.
0
\"nu mai gaseam sangele
de atata iarba\".