zeii florii unui sentiment aparte

O mica formula colocviala (\"fie vorba intre noi\"), strecurata intre celelalte versuri, sentimentale, emfatice, ritualice, filosofice, daca ai noroc sa fii bine dispus, rascumpara, intr-o mica masura ce-i drept, prin umorul involuntar timpul pierdut cu lectura acestui text.
Debutul e grav: \"nu ne vom supravietui nicicum iubirii\". Stim cu totii, o stie si autorul, ca e o exagerare, o suparalicitare, o poetizare (in intelesul rau al termenului). Nu e insa naiv de tot, caci in continuare, consitent de putinatatea lirica a sentimentului-cugetare exprimat, se incearca o imagine interesanta. Piesele de care dispune autorul sunt cam uzate: (\"gene\", \"fluture\", \"mort\", \"adasta\"). N-ar fi un defect insurmontabil. Iar rezultatul, indiferent daca e intentionat sau nu, dovedeste aceasta: \"unul din noi/rudimentar alcatuit/din gene de fluture mort\". Daca ar fi doar comparatia elitre/pleoape, ar fi plicitsitor. Dar se reinvie aici un vechi oximoron: nastere=moarte. Un ochi inchis seamana cu un pintec matern, iar \"rudimentar alcatuit\" se potriveste in egala masura timpului prenatal ca si celui al descompunerii. Din pacate rama, liricoida, strica aceast tablou.
A doua, si ultima, imagine a poeziei e din acelea care se fabrica pe banda rulanta in mecanismele siteului: \"parca respiratia mi-a fost suspendata/intr-o lacrima agatata in coltul ochilor tai\". Tandra, sentimentala si cu aerul ca ar spune ceva.
Cugetarile sunt naive de tot, incarcate de romantism de duzina.
Greseala esentiala pare a fi felul in care autorul angajeaza poezia: ca pe o dantelarie pentru dame...