Ionut Pande

memorie înșelată de un bit erodat un puf peste ghimpi ruginiți cuib de amintiri un stârc cu ochi de bare păzește un cip l-a confundat cu un cip-cirip sânge de vrabie într-o rană de

încă țin în palma mea de rugăciune sângele unui înger cazut metalul plânge argintiu într-o fereastră de sens (CLOROFILADA)

O apă în zăgazuri și-un ciot cerșind un ram, O casă-n depărtare și-un frig pândind în geam, Deasupra, Luna roasă de umbre și de vânt; Un pas se zbate-n urmă, un altul e-n descânt. Mai zornăie un

în codul de bare, un lob își citește sângele. am împrumutat scheletul de gheață biților de foc. secunda, o magmă de pixeli intr-o privire de brici. cerul meu nu-i decât o bandă cu lățimi de

s-au încins tranzistorii din carnea noastră pe coapse de magneziu pulberi de scântei te-am sărutat Evă pe antimaterie doar asa ți-ai arătat atomii sunt clorofila inimii de stâncă din care viața

un recul de date pielea un strat de argint pigmentat cu sânge oval scaner de sfinți pe un cer de bare în tranzistor o inimă .raw ne face din biți cu mâna 12 pixeli desenează o mângâiere un botez

cobor pe o scară de wolfram în labirintul sinapselor acolo unde gândul e fluid incandescent pe vadul unei reflexii binare eu tu El Umanobitul perfect prin lentila de germaniu privindu-și firul de

am uitat carnea fragedă a minții într-o fonetică de bismut unde timpul e o haină de bumbac cu memorie de lapte nu mă doare nicio (im)perfecțiune vocea e un miez de ciocârlie cu reflexii de zinc am

Scaramouche dansează frate pe gustul de smârc al mandolinei bohemian rhapsody cerul coboară 9 trepte tăcerea e un iris de neon cu filament de stele înverzite abisul își tremură adâncul căprui și

e toamnă în calendare de carbon din ramul de siliciu cad fluturi oxidați se ghemuiesc în gropi comune lorzii de tungsten curenții nu mai oscilează în cuarț mi-e inimă tristă frate e arșiță și-s

o masă 12G și 12 algoritmi flămânzi o Taină niciodată rostită intr-un diapazon de cerb molecular un pocal de hieroglife și 24 de ochi avizi de noutăți scaunele emoticoane ascuțite cu spătare de

prietene cu unghia mea murdară am scrijelit pe cuarțul unghiei tale ultima liniște pe care metalul gândului o așază peste rumoarea sâmburie să nu atingi cristalul versului asclepiad se mătuiesc