Amintiri din copilărie

întotdeauna mi-au lipsit bunele maniere
pricina o fi vreo traumă a copilăriei
plină de nenea și tanti
care beau direct din sticlă
se ștergeau cu mâneca
ca niște demiurgi la terminarea trebii
trăiau fără rost și timp
în cea mai frumoasă paradigmă
toți murim

da
beau
mă șterg cu mâneca
şi întorc capul în urmă
inelegant de obsesiv
mai vii sau nu mai vii
cum făceau ei la sapă
așteptând copilul cu damigeana cu apă

...

finalul îmi place foarte mult: unde eşti copilărie, de nu mai vii?
legată de imaginea propusă, pare o dorinţă arzătoare, ca setea aceea din câmp, la sapă, într-o acceptare perfectă a stării de fapt: toţi murim, dar până atunci să nu mai răbdăm setea...să trăim!

așezarea propusă de tine, nu sunt profesionist, respect curajul tău de a căuta și propune diferite soluții, ceea ce arată că citești foarte atent textele

și nici vreo indiscreție
doar că este mai ușor să ofer sugestia în acest mod
înlocuirea/ eliminarea unor cuvinte, însoțite de explicații, necesită timp

autorul poate observa diferențele și dacă dorește ține cont de ele
oricum, intenția se vrea a fi constructivă

altfel, gânditor de profesie, n-ar suna rău:))
oare cât ar fi salariul mediu ?

hmmm, maximă aroganță și în același timp, o profesie inutilă cât timp toți am absolvit magna cum laude tik-tok-ul.

voiam să asociez setea unei iubiri cu ceva, de aici textul. Mulțumesc pentru trecere.