Jurnal (9)

...moartea a ucis mult mai puțin decât oamenii Saramago Sunt un substitut al dezamăgirii ce funcționează între tu etais formidable și j’etais fort minable. Din când în când vreau să fiu bosson Higgs, creator de spaţiu şi timp, mirare karamazoviană, cum dracu, atâta suferinţă şi nici-un vinovat? sau un pârlit de mecanic ce încearcă să monteze pe umerii femeilor balamale pentru aripi. Nu- mi iese nimic. Lumânarea călăuzitoare e din ceară second-hand. Universul nu e guvernat de Kepler. Biserica la care merg foloseşte un drum de servitute pe care-l împarte cu menajeria lui Darwin. Încă mai caut o Judecată de Apoi pentru salvarea de angoase. Apare doar un ” 404. Page not found”. Miracolul fuge de existența mea căcăcioasă. La inventarul dezamăgirilor, suma greşelilor nu dă niciodată zero. Fericirea rămâne un proiect uitat prin bibliorafturi. Sunt călit. Dezamăgirile au început demult, când două profiteroluri şi două limonade costau 25 de lei. Vânzătoarea de la cofetărie cu care negociam o soluţie pentru cei 3 lei lipsă (pachetul de Carpaţi fără filtru) mi-a spus aproape solemn, discret, după tejghea, să nu mai privesc cu atâta pasiune fata de lângă mine. Fiecare femeie nu e decât o invitaţie la a muri un pic. M-am murit apoi de multe ori. Cu inocență, pasiune, flămând sau sătul. Îmi plăcea atât de mult încât Caron se îndrăgostise de mine și-mi oferea gratuit barca la întoarcere. Marea dezamăgire au fost mayaşii. Mi se păreau cei mai serioşi din istoria asta plină de curve. Calendarul lor a ratat sfârşitul lumii și m-am îngrozit de câtă viață de nefolosit a rămas.