Jurnal (2)

Mulți trăiesc viața din curiozitate: oare ce-o fi mâine? Doar o hărțuială a conştiinței încercând să ne atingem marginile, ca un câine coada. Mărim viteza cu fiecare clipă tehnologică. În curând, atingând viteza luminii şi păstrând viața ca punct de ancorare în jurul căruia să ne rotim, o să ajungem să ne futem singuri în cur. Matter is spent light. Materia e lumină epuizată… Ce nebun frumos e Kahn! Ca un apostol. Proscris. Şi Heisenberg? Heisenberg ce poate fi când exclamă: spațiul e albastru şi păsările zboară în el? Asta spusă plimbându-se pe malul mării cu pisălogul de Bloch, care-l tot futea la cap cu structurile matematice ale spațiului… Putea să lipsească între apostolii ăştia Camus, un Toma Necredinciosul maghrebian: je vais vous dire un grand secret, mon cher, n’attendez pas le jugement dernier, il a lieu tous les jours? Dar tu? Cum să lipseşti tu, cea care-mi spală picioarele cu cea mai frumoasă aşteptare? Tu, pâinea cea de toate zilele a unor ochi transformați în cuvinte… În fiecare zi caut o minciună ca să-ți spun adevărul. Şi tu pedalezi în gol departe de mine. "Găsindu-şi Filozoful, Tânăra Parcă-i zise – Aşa te scapi de-aceste prea senine/ Scrieri în care nu te găseşti decât pe tine…" Copil fiind nu mă săturam niciodată şi curățam farfuria cu un colț de pâine. O sută de ani mai târziu, îmi dau seama că repet gestul adunând flămând fiecare rămăşiță de peste zi a gesturilor tale. Thinking cuts furrows into the soil of being… În piața oraşului, viața, călăul angajat cu juma de normă, face repetiții. Puneți teneşii ăia albi şi urcă-n caleaşcă, prințesă! Am înhămat cele mai frumoase iluzii.