Ionescu Iordan

1.Ochiul moare. stare de iubire, ce seamănă a nemurire, îndepărtează orice fericire: -Plângi, copile! 2.Vocea moare. parfumate flori de măr miros din al tău păr; parfumate flori de

într-o cameră îngustă cu pereți de foc și sunete ce pâlpâie precum viața dintr-o lumină înăbușită de razele întunericului care a uitat cum este să simtă puterea fericirii dragostei tale, care

Am trait un necunoscut, când a fost primul sărut, când m-am uitat timid la tine înger splendid. Fiecare plecare de lângă tine se-ndreaptă spre o revenire, căci buzele și limba ta... căci tu

te-am căutat mereu și căutând am strâns din tainele ascunse ale lumii din adâncurile îndepărtate și zările luminii pe drumul greu, neștiut de mine pe drumul negăsit, te-am întâlnit pe

Mai mult decât oamenii imprevizibili, am ajuns să-i urăsc pe cei previzibili; păsările, sunetele, mirosurile, culorile, mă-ntreabă: De ce? întrebările, curiozitățile, faptele, raspunsurile mi le

Nu vreau și nu pot ascunde, ce plutește în întuneric în unde, de lapte, alunecând pe frunze, ca un sărut, arde pe buze – sub un castel de nisip, noi doi ne-am întâlnit; sub o ună în

mă găsesc în tramvai, într-o seară de mai, în întuneric deplin, gălăgie și chin; unde cobor? mi-a ajuns să zbor... s-a accelerat, peisajul organizat s-a distorsionat; ce-i un anotimp, când

Prin magia cuvintelor ai oprit timpul și lumea mea a devenit atăt de frumoasă... acele senzații ce țin locul instrumentului, amețitoarele unde la rândul lor, mă înconjoară, dulce, melodios,

Între realitate și ficțiune e bunica, cu busola și oglinda anilor în mână ea pășește-n vântul umed ce-o amână din drumul tainic spre Cernica. Salcia tremură. Fierbe pe piatră soarele ce-a curs

îți fumez părul iar vocile din cap răsună ca în parc cu felinarele obosite lângă lună, pe apă copacii sunt cuminți, ceasul este în vacanță degetele tale sunt un pian, iar eu îi dau tărcoale ce

Sângele-mi dansează-n vene când mă săruți pe gene, hai în valuri sa fugim la nesfârșit să ne iubim, amândoi fericire sa visăm împreună, tot mereu, să zburăm. Suntem doar noi doi și marea și

În vârtejul cuvintelor adesea selectăm câteva le folosim, le creștem pentru ani pe fum tainic, drumulde foc și cu ceramica albastră ce se curăță, unde soarele nu plutește stă și

Este întuneric beznă și totuși lumina-mi intră în ochi Eu te țin de mână și înghit în sec Este întuneric beznă rochia ta este ca o ceață pe vârf de munte când începe un cântec cu decor și

a fost odată... demult un om, un tată, și-o iubire... descrisă-n lacrimi de-o floare ce-arată părticele nemuritoare - colorate; Astăzi, în zi de dragoste urmașul duce mai departe mierea ce-a

și măine o să hoinăresc sub soare înotând contra zilei de ieri cu ziua de măine în față pe luciul apei către nicăieri cu acel cuvânt fierbinte din prefață mă voi mulțumi tot timpul oare? cu

Griul privește chiar de sub lună. În această seară vei fi visată de mine în loc de oameni și de ritm și atunci vei fi doar tu, vei fi doar în gândul meu. Te voi visa pe tine. Tu mă vei visa pe

să eliberăm lumea ce-n lanțuri zace, ce-ascunde fericirea într-o neagră carapace, ce trăiește fără de speranță-n plumb, ce-ajuns atrasă într-un joc strâmb; din întuneric, de sus, ne fac semn cu