Scenarii
De ce plângi suflețel cald? Dacă străzile ar vorbi ne-ar întreba „Mai vrei ceva înainte de sfârșit?” dacă străzile ar cânta am putea retrăi acele povești apuse Închide ușa și lasă lumina să se
imagini psihedelice
Zbor în lateral pe-un val de apă caldă și curată, într-un praf albastru sclipind a infinit rapid, rapid spre drag miros de tine ca și cum nu am călătorit pe mii de drumuri căutând cu privirea
Cuvinte curgătoare
Trebuie să te văd, iar – Nu-mi lipsesc nici visele triste, nici clipele stranii, Aș porni un foc, pe care să-l vezi de la distanță, În care să-mi ard trecutul și… să-l vezi, pentru ultima
#umbra
Mă găsesc sub un cer întunecat și plin de acești nori încărcați, dornici de eliberare; sunt stropit de aceste frunze vii care-mi povestesc de micile plăceri ale vieții, în timp ce sunt tachinat
te-am speriat!
împing de zor un corp mort plin de rufe murdare; peronul este plin, oamenii vin și pleacă spre mine trenurile se odihnesc puțin, răsuflă distorsionat printre bătăile de ceas timpul stă, scările
vis lucid
m-am trezit dintr-un vis inocent în spațiul deschis în care ne vom întâlni acolo unde am sfârșit și-am renăscut; ești apusul unui anotimp pesimist, deți cerul albastru și rotund în care ca o
ciudat semnal din creier
Ciudat cum cânt la chitara mea imaginară stând pe un scaun în mijlocul unei camere fredonând versurile pe care nu le cunosc, dar le înțeleg nu are importanță, le percep într-un mod diferit și te
îți fumez părul
îți fumez părul iar vocile din cap răsună ca în parc cu felinarele obosite lângă lună, pe apă copacii sunt cuminți, ceasul este în vacanță degetele tale sunt un pian, iar eu îi dau tărcoale ce
ora nouă
dacă o căprioară ar supraviețui vreodată glontelui... ar avea privirea asta "...deci e de rău" nu, a supraviețuit "sau poate este doar cadavrul" suntem niște cadavre... și prea puțin încercăm să
agape
lipsesc, lipsesc puțin și mult vise triste și clipe stranii în colțurile camerelor cu toamna sărutată de ploi într-o cădere metaforică spre realitate străpuns de săgeată, străpuns de
Gust de întuneric
Este întuneric beznă și totuși lumina-mi intră în ochi Eu te țin de mână și înghit în sec Este întuneric beznă rochia ta este ca o ceață pe vârf de munte când începe un cântec cu decor și
Tablou de ținut în brațe
Dormi acum femeie pune-ți trupul gol pe pat și stai ai să te trezești frumoasă în odaia albă cu lumina mov ai să vezi găurile de prin pereți și-ai să te întrebi de ce nu simți vântul. Te-am
Umbra moștenirii
a fost odată... demult un om, un tată, și-o iubire... descrisă-n lacrimi de-o floare ce-arată părticele nemuritoare - colorate; Astăzi, în zi de dragoste urmașul duce mai departe mierea ce-a
Macul
Flori vesele și flori triste, doar un câmp de maci în zariște doar atât… Doar atât între noi un singur drum și un bărzoi; De câți pași avem nevoie ca să ajungem așa de aproape - ca să rămânem
Nu-ți pierde aripile!
mă găsesc în tramvai, într-o seară de mai, în întuneric deplin, gălăgie și chin; unde cobor? mi-a ajuns să zbor... s-a accelerat, peisajul organizat s-a distorsionat; ce-i un anotimp, când
În abstract de vortex
Griul privește chiar de sub lună. În această seară vei fi visată de mine în loc de oameni și de ritm și atunci vei fi doar tu, vei fi doar în gândul meu. Te voi visa pe tine. Tu mă vei visa pe
Cartea
am scris și am rescris despre hotarele îndepărtate și încețoșate în încercarea de a crea o hartă a gândurilor tale am citit și-am recitit tainele jocului de gânduri și regrete din spatele
Masacru de dragoste
într-o cameră îngustă cu pereți de foc și sunete ce pâlpâie precum viața dintr-o lumină înăbușită de razele întunericului care a uitat cum este să simtă puterea fericirii dragostei tale, care
Definiția undei
o dragă noapte îmbrățișată și rece plină de scântei infinite ce stau atârnate într-un candelabru legat de bolta gândului ce tot alunecă și cade peste mine în nesfârșite clipe, furând o amintire
Umbra
sub umbra albastră densă și ca o undă albastră, cântecul ce dă naștere omului și timpului fuge-n pas lin , alunecând și risipind timp; acum că cerul este-n spaimă și cununa-i luminoasă, plină
Soarta
iubirea-i numele bucuriei și-al infernului; bolta cerească iluminată de mintea otrăvită ce observă punct cu punct se-adună tot mai multă durere și cu visele speranțelor pierdute toate-n
Amintirea
și vântul de toamnă ce astupă rădăcini dizolvate în nimic iubesc o tânară doamnă fugind cu mult prea mult glas chimic și se agită acest anotimp cu noaptea ce în chinuri tot încinge fugind
Da
te-am căutat mereu și căutând am strâns din tainele ascunse ale lumii din adâncurile îndepărtate și zările luminii pe drumul greu, neștiut de mine pe drumul negăsit, te-am întâlnit pe
Schimbă-mi
inima de voci superioare acumulate-n sânge; am nevoie de tine de dragostea ta ce curge cu iubirea prin fire cu dulcele miros de dor de dor, de drag, de tine ca și rasaritul cele multe pene
Cuvinte IV
În vârtejul cuvintelor adesea selectăm câteva le folosim, le creștem pentru ani pe fum tainic, drumulde foc și cu ceramica albastră ce se curăță, unde soarele nu plutește stă și
Cerere
pentru prima oară văd vapoarele pe mare, soarele ce răsare se reflectă în oglinzi, mii de drumuri cu vibrații sufocante și praf albastru infinit stai la geam eu am venit pe acest tărâm
Adormirea
Seara târziu în noapte chem negrul rece de tenebră să-nchidă acum ochiul ce va avea să te vadă. Dorul ce-a devenit o febră mă face un bolnav la pat ce-așteaptă-n stele să te vadă să te sărut,
Realitate și ficțiune
Între realitate și ficțiune e bunica, cu busola și oglinda anilor în mână ea pășește-n vântul umed ce-o amână din drumul tainic spre Cernica. Salcia tremură. Fierbe pe piatră soarele ce-a curs
Atunci
după o romanță... Din doi de noi curg șiroaie, lacrimi false, ochii ni se-nmoaie și se dilată – din sărutari treptat ne ridicăm, lăsând la urmă să ne arătăm doar o pată – doar lumina ne-a
Cuvinte III
Prin magia cuvintelor ai oprit timpul și lumea mea a devenit atăt de frumoasă... acele senzații ce țin locul instrumentului, amețitoarele unde la rândul lor, mă înconjoară, dulce, melodios,
Salut
sunt tot aceași ființă muribundă ce se fâlfâie în rafalele vântului ca o gâză alunecând ușor prin a ta mireasmă de dragoste; sunt tot aici și trebuie să-nțelegi că nu m-am oprit și ador să
Drum
adio dragă punte, mă urc pe-un cal cu stea în frunte și plec aici și acum sub un cer înconjurat de drum; zăpada invers vrea să cadă să se-așeze misterioasă în umbra nopții deasă, între timp mă
Păpușarul
o pasăre măiastră, cafenie și albastră cu smoc de soare-n cioc și inima-mi în gheare cu mulți ani ce aleargă-n față către apă, către cer, spre viață cu visele atârnate pe balustrade plutește pe
Construiesc
arată ca-n Bora Bora; o lacrimă un ocean mare din ea, curat de albastru păstrând în liniștea lui un fir de păr între două tulpini de mac, un magic hamac păstrând în taina lui o geană să mă
Pentru tine
timpul ce-a rămas al vieții în loc de un singur sezon despre o simplă simfonie în loc de-un singur căntec voi pleca să rup secera că timpul nu își i-a revanșa este speranța mâine, în zori,
Mereu
m-aș lega de umbra ta să pot merge mereu în umbra pașilor tăi să aud poveștile ce izvorăsc numai din inimă că te-aș putea cunoaște mai bine te-am iubit mai întâi de când dragostea ta în a
Cu dragostea
și măine o să hoinăresc sub soare înotând contra zilei de ieri cu ziua de măine în față pe luciul apei către nicăieri cu acel cuvânt fierbinte din prefață mă voi mulțumi tot timpul oare? cu
Cuvinte II
Nu vreau și nu pot ascunde, ce plutește în întuneric în unde, de lapte, alunecând pe frunze, ca un sărut, arde pe buze – sub un castel de nisip, noi doi ne-am întâlnit; sub o ună în
Cuvinte
Mai mult decât oamenii imprevizibili, am ajuns să-i urăsc pe cei previzibili; păsările, sunetele, mirosurile, culorile, mă-ntreabă: De ce? întrebările, curiozitățile, faptele, raspunsurile mi le
De ce?
1.Ochiul moare. stare de iubire, ce seamănă a nemurire, îndepărtează orice fericire: -Plângi, copile! 2.Vocea moare. parfumate flori de măr miros din al tău păr; parfumate flori de
Strigă Te Iubesc
să eliberăm lumea ce-n lanțuri zace, ce-ascunde fericirea într-o neagră carapace, ce trăiește fără de speranță-n plumb, ce-ajuns atrasă într-un joc strâmb; din întuneric, de sus, ne fac semn cu
Exteriorizare
Am trait un necunoscut, când a fost primul sărut, când m-am uitat timid la tine înger splendid. Fiecare plecare de lângă tine se-ndreaptă spre o revenire, căci buzele și limba ta... căci tu
sună-mă G
În București este o fată cu ochii si cu părul negru, de m-am îndrăgostit deodată, când gândul tot i l-am văzut integru. Și când mi-a trimis un "hei" mi-am spus că este ca o floare de tei; pe
Declaratia I
Sângele-mi dansează-n vene când mă săruți pe gene, hai în valuri sa fugim la nesfârșit să ne iubim, amândoi fericire sa visăm împreună, tot mereu, să zburăm. Suntem doar noi doi și marea și
