Poezie
Umbra
2 min lectură·
Mediu
sub umbra albastră
densă și ca o undă albastră,
cântecul ce dă naștere omului și timpului
fuge-n pas lin , alunecând și risipind timp;
acum că cerul este-n spaimă
și cununa-i luminoasă, plină de stele negre
îndepărtate, singuratice,
ce se leagănă în umbra unei inspirații
de lumină caldă - futunoasă
clipă de adevaăr și siguranță - drăgăstoasă
atingere usoară de lumină...
și întunericul iubea o stea și numai una,
în beznă, în adevăr pentru totdeauna,
cu atingeri blânde-n gând
fiind împreună oricând;
și din raze de întuneric zbuciumate
s-au născut sentimentele de dragoste,
lumina albastră din aerul fluid:
-Tremură în timp ce pleoapa ți-o închid!
și s-a miscat, adâncul pas s-asculte
liniștea din orașul de umbre;
apoi din cer s-a prelins în haos
picături tulburătoare născute-n umbră,
iar tot ce face e din dragoste
că asta-i tot ce mai cunoaște;
amestecându-se în șiroaie diferite,
gândurile murdare apar impunătoare,
în puritatea întunericului suprem
în paradisul neștiut, visul vrut îndeplinit
ce sufletul de om a nimerit;
privindu-se de parcă s-ar cunoaște,
sentimentele necolorate
cu sunetul cel mut,
dragostea devine tot ce mai pot să duc,
ea fiind puterea impunătoare
ce izbutește să-l facă să-l doară,
mereu, mereu, ca pentru a doua oară;
și peste multe secole nevăzute
sentimentele pierdute și forțate s-aștepte
un suflet lin și viu
cu gândul timpuriu
și mai presus de toți visătorii,
a descoperit căldura florii;
în eterne mângâieri
întunericul, lumina, vin înapoi
așa cum au fost doar ieri
și sărutul dintre noi
ce naște iubiri în doi;
și tot la ce m-am gândit,
a fost că din umbră m-am îndrăgostit
002312
0