Ionescu Iordan

Limitele sunt mereu ascunse in intuneric, daca nu sunt inseamna ca le vedem si daca le vedem inseamna ca suntem prea ignoranti sa mai cautam o alta limita, iar asta inseamna ca stagnam.

Cuvintele mele au singur rol si acela de a expriama un paradox prin care am trecut, in felul meu, timid/ascuns, fara sa-ti zic exact prin ce am trecut pentru ca nu vei putea sa empatizezi daca nu ai o experienta asemanatoare.
Da, este un paradox. Eu traiesc ce scriu, eu nu depun o munca sa-mi transform cuvintele in ceva frumos, eu doar incerc sa pastrez puritatea gandurilor si a actiunilor mele.
Paradoxul este ceva ce se regaseste in fiecare dintre noi. O sa-ti dau cel mai simplu exemplu: Esti in locomotiva unui tren si vei ajunge in curand la o bifurcatie si tu poti controla traiectoria, ai doar doua posibilitati stanga si dreapta. Pe partea dreapta ai sa intalnesti 3 oameni cu o oarecare avere, iar in partea stanga un om al strazii. Toti sunt legati de sina, in ce directie vei trage maneta? Daca nu o vei trage trenul va merge in dreapta.
- Daca imi vei raspunde cu o varianta cel mai probabil esti un mincinos, pentru ca nu ai fost niciodata in situatia asta in asa fel incat analiza ta sa fie pura, iar daca nu este pura ce rost mai are sa-mi dai un "raspuns"?

Dacă o căprioară ar supraviețui vreodată glontelui... ar avea privirea asta. Deci este de rău? Nu, a supraviețuit și toți suntem doar niște cadavre și prea puțin încercăm să ne aducem la viață.

Culorile, ordinea și lupta interioară... sunt asa de... reale, "mișcarea de rezistență a aerului", "omenirea nu mă aștepta pe mine" îmi aduceau deja aminte că lumea nu este mai frumoasă și mai buna decât lumea în care "copiii au fost uciși".

Și apoi, am intrat într-un vis unde "sângele curge la fel" și poate din amintiri sau din empatie "m-am imaginat pe mine stând în iarbă (.) la pământ cu un glonte în inimă și sângele șiroind".


Formidabil, iubesc cum m-ai făcut să ma simt.

Nu uita sa te joci mereu. Aminteste.le celor din jur de asta. La multi ani copilului din tine...

Ce face defapt oglinda?

Ne ofera o perspectiva pe care nu o putem vedea singuri. Ca urmare, de ce sa nu invatam tainele acestui obiect si sa umanizam actiunea aceasta spre a descoperii si a vedea lucruri pe care nu le vedem acum.
Mai exact, gandirea fixa nu ne ajuta. "Din câte tiu, doar femeile uneori mai au asemenea compulsiuni narcisice." este total gresit sa facem presupuneri directe fara sa intelegem exact cuvintele. Pana la urma cele mai multe greseli de gandire vin din incapacitatea de perceptie, corect? Pai atunci de ce sa nu vedem tot?

Iti multumesc mult pentru sfaturi, dar nu prea sunt de acord cu repetitiile. Daca ce vreau eu sa exprim este insusi o repetitie abuziva?

Poate doar atat inseamna, poate scopul unei carpete este omis in aceasta discutie.
Prin unele zone avem traditia aceasta de a decora peretii cu carpete, ele fiind cu modele interesante si admirabile. Cu toate astea, este inevitabil ca aceste carpete sa nu colecteze praf si sa nu ascunda paienjeni si diverse insecte.

Frumos la prima vedere, urat si problematic in realitate.

Din punctul meu de vedere semnele de intrebare sunt cele care conteaza mai mult decat orice alt semn. Cand apare un semn de intrebare apare si calea care da o replica acestui semn de intrebare. Poate nu mereu, dar totul depinde de participant. Eu unul sunt participantul jocului din umbra care priveste direct si totul din oglinda. Asadar, sa vezi ce vad si eu, trebuie sa renunti pentru cateva clipe la unda dreapta din fata si sa vi sa te uit in oglinda cu mine.

Asa cum zvonurile umbla prin labirinte, asa si gandul umbla printre palcurile de lumini, in urma maretului semn de intrebare.

Si daca furia ar putea fi combinata cu reprosul? Atunci ce-ar fi?
O intrebare si-un raspuns: De ce ma iubesti? - Pentru ca te iubesc!

M-am lovit recent si de intrebarea "De ce te iubesc?" si alt raspuns n-am gasit. Suntem liberi sa alegem si totusi libertatea este doar o idee, doar un ideal al sentimentelor.
Iubim un animal, ne enervam pe el pentru ca refuza sa ne asculte, dar cand iubim persoana si refuza sa ne care iubirea ce-i facem?
Furie sau repros?

"Omul poate capata orice in singuratate, cu exceptia caracterului." Dar oare daca simtim aceasta singuratate nu ne facem noi singuri lumea noastra? O lume imaginara? Oare nu ne construi o lume perfecta in care sa visam, o lume fara minciuna, o lume in care putem fi orice caracter, o lume nemuritoare?

Eu ma vad pe mine in oglinda, in aceasta persoana,
El ma vede pe mine direct, aceea persoana,
Oare vedem acelasi lucri? Si daca nu, cine are dreptate?

Imi place foarte mult ideea poeziei. Ai avut o inspiratie foarte buna, sper ca ochii iti vor fi ridicati, iar marea se va intoarce in lacasul ei, sa te astepte la nevoi.