Ionescu Iordan

m-am trezit dintr-un vis inocent în spațiul deschis în care ne vom întâlni acolo unde am sfârșit și-am renăscut; ești apusul unui anotimp pesimist, deți cerul albastru și rotund în care ca o

În București este o fată cu ochii si cu părul negru, de m-am îndrăgostit deodată, când gândul tot i l-am văzut integru. Și când mi-a trimis un "hei" mi-am spus că este ca o floare de tei; pe

timpul ce-a rămas al vieții în loc de un singur sezon despre o simplă simfonie în loc de-un singur căntec voi pleca să rup secera că timpul nu își i-a revanșa este speranța mâine, în zori,

și vântul de toamnă ce astupă rădăcini dizolvate în nimic iubesc o tânară doamnă fugind cu mult prea mult glas chimic și se agită acest anotimp cu noaptea ce în chinuri tot încinge fugind

iubirea-i numele bucuriei și-al infernului; bolta cerească iluminată de mintea otrăvită ce observă punct cu punct se-adună tot mai multă durere și cu visele speranțelor pierdute toate-n

sunt tot aceași ființă muribundă ce se fâlfâie în rafalele vântului ca o gâză alunecând ușor prin a ta mireasmă de dragoste; sunt tot aici și trebuie să-nțelegi că nu m-am oprit și ador să

pentru prima oară văd vapoarele pe mare, soarele ce răsare se reflectă în oglinzi, mii de drumuri cu vibrații sufocante și praf albastru infinit stai la geam eu am venit pe acest tărâm

după o romanță... Din doi de noi curg șiroaie, lacrimi false, ochii ni se-nmoaie și se dilată – din sărutari treptat ne ridicăm, lăsând la urmă să ne arătăm doar o pată – doar lumina ne-a

am scris și am rescris despre hotarele îndepărtate și încețoșate în încercarea de a crea o hartă a gândurilor tale am citit și-am recitit tainele jocului de gânduri și regrete din spatele

o pasăre măiastră, cafenie și albastră cu smoc de soare-n cioc și inima-mi în gheare cu mulți ani ce aleargă-n față către apă, către cer, spre viață cu visele atârnate pe balustrade plutește pe

Flori vesele și flori triste, doar un câmp de maci în zariște doar atât… Doar atât între noi un singur drum și un bărzoi; De câți pași avem nevoie ca să ajungem așa de aproape - ca să rămânem

adio dragă punte, mă urc pe-un cal cu stea în frunte și plec aici și acum sub un cer înconjurat de drum; zăpada invers vrea să cadă să se-așeze misterioasă în umbra nopții deasă, între timp mă

Seara târziu în noapte chem negrul rece de tenebră să-nchidă acum ochiul ce va avea să te vadă. Dorul ce-a devenit o febră mă face un bolnav la pat ce-așteaptă-n stele să te vadă să te sărut,

inima de voci superioare acumulate-n sânge; am nevoie de tine de dragostea ta ce curge cu iubirea prin fire cu dulcele miros de dor de dor, de drag, de tine ca și rasaritul cele multe pene

sub umbra albastră densă și ca o undă albastră, cântecul ce dă naștere omului și timpului fuge-n pas lin , alunecând și risipind timp; acum că cerul este-n spaimă și cununa-i luminoasă, plină

arată ca-n Bora Bora; o lacrimă un ocean mare din ea, curat de albastru păstrând în liniștea lui un fir de păr între două tulpini de mac, un magic hamac păstrând în taina lui o geană să mă

m-aș lega de umbra ta să pot merge mereu în umbra pașilor tăi să aud poveștile ce izvorăsc numai din inimă că te-aș putea cunoaște mai bine te-am iubit mai întâi de când dragostea ta în a