deja e aici cu tulburarea ei cu tot
totuși n-a ajuns
eterne clipe suspendate între prezent și vis
de care atârn spânzurat în funii de neliniști
sfâșiindu-mi speranțele
mai bine nu
calc încet împins și împuns
în coaste pisate de viața grăbită
spre răspunsuri câștigătoare
printre gânduri cu ghimpi deja înroșiți
pregătite răbdătoare să mă inunde
arzând
pentru
Neliniștit de-atâta liniște,
m-arunc în taina nopții,
strivit de singurătate,
alungat de zâmbete,
căutând un fir de poezie
de care să m-agăț, în neputința
de-a găsi ceva ce să amuțească
Din clipa disperării te naști din nou, mai drept,
Sau nebunia cruntă te strânge-n hohote la piept.
Necugetând hotarul dintre-adevăr și lume,
Strigătul de durere îți dă un alt prenume.
Nebun vei
Din negrul nopții albe care mă ține treaz,
Nu pot măcar afla cum să ofer un glas
Durerilor ce strigă furioase că nu pot
Să fie auzite de cineva ce poate ca să repare tot.
Și iar mă-ntorc în
Nu rime, nu versificație,
Nu ritm dar nici emoție,
Sunt legile ajunse-n slujba
Poeților ce scriu cu drujba.
Dacă te-ncumeți a lăsa
Să-ți fie-umplută poezia
De muzica magiei lumii
Zidită-n
Din vise se trezește prima stea a nopții
Iar ora urlă de durere
Că i se termină și viața de azi a sorții.
Strigoi plini de tăcere
Se ivesc în gândurile surde,
Strivite sub povara de a putea
Întinsă-n pat, prin valuri de mătase,
Părea ca o sirenă ce de curând intrase,
Din lumea magic-a legendei și-a-nchipuirii caste,
Mirată și-ngrozită, în lumea spaimei vaste,
În mijlocul
În zi de Dragobete, iubirea să v-aducă
Buchete de săruturi, îmbrățișări de raze,
Eterne declarații din suflete ce urcă
Spre sufletele voastre!
Dragostea să vă plimbe prin nesfârșite
