Ionel Ciobanu

Vreau, să desenez pe nisip, cu degetul mare de la picior, un cerc. Încep să trasez, dar nu pot închide cercul... Poate arcul meu trasat nu-i egal. Jumătăți

Am întins mâinile și tu m-ai descătușat! Ce-aș putea să mai vreau? Acum, pot să mă rotesc singură, pot cuprinde lumea în brațele mele, pot zâmbi, pot chiar să și râd și nimeni, nu-mi mai

În fiecare clipă, contiuu... se rupe din mine ceva, ...vechiul eu... Acum... chiar acum mă desfac în două jumătăți... una la mine, alta la tine... Mor încet, cu lumina de început a Lunii!

Chiar dacă mă vei găsi îngenunchiată... genunchii mei îți vor zâmbi dezveliți de povară. Gustul dulce-amarui al sentimentelor noastre, ne vor pătrunde ca noi să simțim, cu toată

Ploaia bate-n fereastră Când lin, Când alert, Asemeni degetelor fremătânde, Frumoase și ferme ale pianistului. Rapsodia timpului Cade șoptit peste lume. Sfioase degete răsfirate în

Ești esență Ce-mi descopera lumea. Ești miezul lucrurilor din jur, Ești cel ce dă lucrurilor un nume. Eu... Mă pierd, Rătăcind printre forme. Ce suntem noi? Miezul și forma

Câtă dreptate ai, Doamne!, \"Iubesc iubirea\" și-am invătat s-o găsesc, în fiecare clipă... în fiecare cuvânt... în fiecare gest. E ca un drog cu care mă hrănesc, e puterea ce mișcă întreg

Asemeni unei cărți așezate cu grijă pe etajeră, aștept...cuminte, aștept în tăcere să mă găsești, să mă răsfoiești, să mă-nveți, să mă porți în gând, să mă iubești, să mă așezi cu drag în

Las vântul să mă pătrundă. Las ploaia să mă spele. Las pașii călători pe alee, și privesc corola copacilor deschisă în arcade. Pășesc, cu lacrimile ploii pe fată. Undeva... pe alee, stă visul

Adună toate pădurile de pe pământ și aruncă-le în soare, Vor arde precum, un pumn de paie în focul vânătoresc. Adună toată apa mărilor și oceanelor și arunc-o în soare, Va sfârâi aidoma unei